Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: grecia

Grecia este afectată marți de prima grevă generală din acest an, lansată la apelul confederațiilor sindicale din mediul public și privat împotriva noului val de austeritate aflat în curs de negociere cu creditorii țării.

Publicat in Internațional

Germania nu va accepta intrarea Greciei în incapacitate de plată, a afirmat luni cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.

Publicat in Internațional

Negocierile dintre liderii celor trei partide care alcătuiesc coaliția guvernamentală de la Atena și reprezentanții creditorilor internaționali cu privire la reformele necesare în Grecia s-au încheiat duminică seară fără rezultate, discuțiile urmând a fi reluate luni în prezența premierul elen, Lucas Papademos, au anunțat responsabili politici, transmite AFP.

Publicat in Internațional

Comisia Europeană nu este insensibilă la problemele Greciei, ale cărei probleme privind datoriile s-au acumulat în timp, ceea ce face mai dificilă soluționarea lor, mai ales în actualul context economic european, a afirmat vineri un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Publicat in Internațional

Negocierile dintre autoritățile elene și sectorul privind ștergerea voluntară a unei părți a datoriei țării sunt 'extrem de dificile', a declarat joi șeful miniștrilor de finanțe din zona euro, Jean-Claude Juncker, relatează AFP.

Publicat in Internațional

Grecia trebuie să accelereze reformele structurale și să reducă deficitul, a declarat miercuri Poul Thomsen, șeful misiunii FMI în Grecia, într-un interviu acordat publicației elene 'Kathimerini', transmite Reuters.

Publicat in Internațional

Liderii europeni au cerut la Consiliul European informal de luni ca un acord global pentru salvarea Greciei, care să includă reducerea cu 50% a datoriei acestei țări printr-un aranjament cu creditorii privați și definitivarea celui de-al doilea plan de asistență, să fie realizat 'până la sfârșitul săptămânii', a anunțat președintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, transmit agențiile AFP și EFE.

Publicat in Internațional

Creditorii privați ai Greciei și guvernul grec sunt aproape de finalizarea unui acord voluntar de restructurare a datoriei, care se așteaptă să fie încheiat săptămâna viitoare, a anunțat sâmbătă Institutul Internațional de Finanțe într-un comunicat citat de AFP, dat publicității după o nouă întâlnire la Atena cu premierul grec Lucas Papademos și ministrul său de finanțe Evangelos Venizelos.

Publicat in Internațional

Intrarea în incapacitate de plată a Greciei trebuie evitată cu orice preț, iar pentru aceasta sunt necesare eforturi comune din partea întregii zone euro, a declarat vineri, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în finalul întrevederii cu premierul belgian, Elio Di Rupo.

Publicat in Internațional

Germania dorește ca Grecia să abandoneze suveranitatea sa în materie de politică fiscală unui comisar european, înainte de a beneficia de un al doilea plan de asistență financiară, scrie în ediția sa de sâmbătă cotidianul Financial Times, care susține că a obținut o copie a unui document ce conține această propunere a Berlinului, transmite AFP.

Publicat in Internațional
Pagina 1 din 51
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România