Acesta este primul protestatar violent arestat de autorități.
Protestele din centrul Bucureștiului s-au soldat duminică, în cea de a treia zi a manifestațiilor, cu ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine, acestea din urmă folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă.
Spre deosebire de sâmbătă seară, când ciocnirile violente dintre manifestanți și forțele de ordine au avut loc la Universitate, duminică ele s-au mutat în zona Pieței Unirii. Protestatarii, mulți suporteri ai echipelor de fotbal Steaua, Dinamo și Petrolul Ploiești, purtând fesuri și fulare pe față, au incendiat refugiile stațiilor de autobuz, pubele, comițând acte de vandalism.
Astfel, au avut loc mai multe incendii în zona Universității, la magazinul Cocor, la intrarea în pasajul Unirii, în zona Mărășești intersecție cu Cantemir, în fața Mitropoliei.
Jandarmeria a ridicat 247 de persoane în urma incidentelor grave înregistrate în centrul Capitalei, 36 dintre acestea fiind acuzate pentru port ilegal de armă albă în loc public, vandalism, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.AGERPRES


Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au emis, luni, un mandat de arestare preventivă pe numele lui Mihai Căpățână, acesta fiind acuzat de procurori că a participat duminică, împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, la incendierea unor bunuri aparținând domeniului public, din zona intersecției străzilor Cantemir cu Mărășești.
