Potrivit sursei citate, în intervalul 16 ianuarie, ora 9:00 - 17 ianuarie, ora 9:00, în țară, vremea va continua să se răcească, iar cerul va fi mai mult noros și, local, va ninge în nord-estul și centrul țării, precum și la munte.
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, ninsorile semnalându-se pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice și în zona montană înaltă unde, trecător, va spulbera zăpada.
La nivel național, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între -15 și -5 grade Celsius.
În București, vremea va continua să se răcească, astfel încăt temperatura maximă va fi între 1-3 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -7 grade.
Cerul va avea înnorări, iar în prima parte a intervalului analizat vor exista condiții să ningă slab. Vântul va sufla slab și moderat.
Pe de altă parte, raportul MMP, care citează analizele realizate de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) în cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare, indică faptul că nu s-au constatat depășiri ale pragurilor de alertă pentru NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf), ale pragurilor de alertă și informare pentru ozon și ale valorii limită zilnice de PM10 /cantitatea de praf/, de 50 micrograme/mc.
În domeniul supravegherii radioactivității mediului, se menționează că pentru factorii de mediu urmăriți nu s-au înregistrat depășiri ale limitelor de avertizare/alarmare în intervalul de timp menționat și nu s-au semnalat evenimente deosebite.
În ultimele 24 de ore, sistemul de monitorizare a calității aerului în București nu a semnalat depășiri ale pragurilor de informare și alertă.AGERPRES


Vremea va continua să se răcească în următoarele 24 de ore la nivelul întregii țări, iar în București temperaturile nocturne vor scădea până la -7 grade Celsius, se arată în Raportul zilnic privind situația hidrometeorologică și a calității mediului, publicat, luni, pe site-ul Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP), care citează prognoza întocmită de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
