Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare sunt programate șase întâlniri la nivel regional, cu participarea mediatoarelor sanitare și a organizațiilor de romi care să discute despre cum sunt afectați romii de noua propunere de lege în sănătate și ce îmbunătățiri trebuie incluse. "În data de 24 ianuarie, va avea loc o conferință națională, la București, în cadrul căreia se va elabora un document comun, realizat pe baza recomandărilor de la nivel regional și a discuțiilor conferinței, care să fie înaintat, ulterior, Ministerului Sănătății pentru modificarea legii sănătății. Propunerile de modificări ale standardului ocupațional vor fi, de asemenea, integrate într-o formă nouă a standardului pentru a fi depusă la CNFPA", precizează comunicatul de presă.
Cei care au propuneri pentru modificarea legii sănătății le pot trimite la adresa de email office@romanicriss.org, urmând ca numele tuturor care au contribuit să fie în lista de semnatari a documentului care va fi depus la minister, se mai arată în comunicat. AGERPRES.


Romani CRISS și asociația mediatoarelor sanitare "Zurale Romnia" vor organiza, în perioada imediat următoare, o serie de consultări la nivel regional și național privind propuneri de modificare a actualului proiect de lege privind sănătatea, din perspectiva romilor, și îmbunătățirea standardului ocupațional pentru mediatorul sanitar, în noul context sanitar, se arată într-un comunicat transmis vineri seara AGERPRES.
