Programul zilei de duminică, 15 ianuarie, va mai cuprinde, de la ora 10.00, săvârșirea liturghiei în biserica refăcută după incendiul care a avut loc în cursul nopții de luni, 9 ianuarie.
Conform graficelor de refacere a bisericii, muncitorii au demolat și curățat resturile de la vechea turlă distrusă de incendiu și se pregătesc să construiască o nouă cupolă, astfel încât slujbele religioase să se desfășoare fără probleme în sfântul lăcaș de cult.
De asemenea, la solicitarea edilului sectorului 2 se va înlocui întreaga instalație electrică și va fi schimbat acoperișul afectat de incendiu.
La refacerea bisericii se lucrează în două schimburi, ziua și noaptea, pentru ca lucrările să fie gata în cel mai scurt timp.
În paralel, în curtea bisericii, o serie de enoriași spală și curăță icoanele și obiectele de cult salvate de la incendiu și le pregătesc pentru a fi repuse la locul lor, după terminarea lucrărilor de reconstrucție.
Pentru ca lucrările de refacere a bisericii să se termine la timp, primarul Neculai Onțanu a dispus ca o serie de voluntari ai Detașamentului Gărzii Civice al sectorului 2 să asigure respectarea măsurilor de pază și protecție a muncitorilor și enoriașilor veniți să ajute la reparații și igienizări. AGERPRES


Primarul Neculai Onțanu însoțit de Înalt Preasfinția sa Ciprian Câmpineanu, episcop vicar patriarhal, au verificat, miercuri dimineață, stadiul lucrărilor de reconstruire a Bisericii Sfântul Pantelimon prilej cu care s-a stabilit ca duminică, 15 ianuarie, la ora 09.00, să se facă o slujbă de sfințire a lăcașului de cult, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 
