Maramureș: Trenul cu aburi 'Mocănița', atracția turistică a Văii Vaserului

Luni, 26 Decembrie 2011 15:41
Votati
(1 voteaza)

Trenul cu aburi "Mocănița" a fost atracția sezonului turistic din acest an, fiind la dispoziția turiștilor români și străini care s-au aventurat într-o excursie pe o distanță de 55 km pe defileul Văii Vaserului din Munții Maramureșului.



Reprezentanții Căilor Ferate Forestiere din Vișeul de Sus (CFF), care administrează transporturile turistice cu trenul "Mocănița", au precizat că în anul 2011 au transportat peste 15.000 de turiști români și străini care au petrecut scurte vacanțe în județ.

"Anul acesta am constatat o creștere a interesului din partea turiștilor români pentru a călători cu Mocănița. Turiștii români au fost interesați să participe la evenimentele culturale organizate în stația terminus, Paltin din defileul Văii Vaserului. Am organizat concerte de muzică rock, clasică și populară în aer liber, tocmai în gara Paltinul din Munții Maramureșului, loc unde nu există condiții tehnice deosebite pentru aceste gen de manifestări, însă în ciuda acestor impedimente spectacolele s-au bucurat de multă apreciere. Deși anul acesta cuvântul criză a fost frecvent auzit, totuși ne-am bucurat frecvent de grupuri de turiști din țară și străinătate care au dorit să călătorească cu Mocănița", a spus, luni, pentru AGERPRES, Ioana Coman, directorul CFF Vișeul de Sus.

Turiștii români, dar și cei străini preferă călătoria cu Mocănița, îndeosebi în nopțile cu lună plină pentru a admira peisajul defileului.

Turiștii străini care se aventurează cu trenul pe Valea Vaserului vin din Ungaria, Germania, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Cehia, Slovacia și Polonia.

Compania a organizat anul acesta și 53 de călătorii speciale în regim charter pentru angajații unor firme străine care operează în țara noastră. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România