Vor fi construite trenuri de mare viteză și autostrăzi, ce vor facilita legătura între Capitală și orașele reședință de județ ale țării, iar pe râurile din vecinătate se vor amenaja mici porturi.
"Este o decizie politică. Dacă Bucureștiul va rămâne în forma asta și se va axa pe cooperare, este absolut obligatoriu să colaboreze cu teritoriul său de influență limitrof. Lucrul acesta trebuie să-l înțeleagă lumea politică, pentru că Bucureștiul oferă aproape 30% din PIB-ul României. Este evident că dacă nu vom profita de lucrul acesta, vom pierde din competitivitate și vom fi eliminați de pe piața europeană, la un moment dat, pentru că nu putem să ne folosim de această oportunitate, care este statutul de pol regional al Bucureștiului", a declarat arhitectul șef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu.
În opinia sa, un aeroport în zona de sud a Capitalei ar putea crea această deplasare spre sud a dezvoltării, "pentru că, operațiunea centrul civic din perioada comunistă a lăsat partea de sud a Capitalei într-o subdezvoltare, o lipsă de conectivitate, iar aceste proiecte încearcă să refacă aceste lucruri, fără a crea mari proiecte de axe sau de demolări, ci mici intervenții care să refacă unitatea zonei centrale la București și a favoriza, într-un fel, deplasarea dezvoltării spre sud", a explicat Pătrașcu.
Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, în 25 de ani, Bucureștiul se va dezvolta echilibrat."Mă refer la partea de sud, pentru că până acum, dezvoltarea Bucureștiului s-a făcut către Nord. Sudul trebuie dezvoltat din punct de vedere economic, social, cultural, dar și al construcției de locuințe. În Sud, vom face de la complexe de locuințe, parcuri, complexe comerciale, cu păstrarea salbei de lacuri, aflată la câțiva km. depărtare", a spus Oprescu.
Cât privește traficul rutier, primarul general al spus că va fi terminată autostrada de nord (autostrada suspendată), care va fi construită în parteneriat public privat. De asemenea, construirea unor parcări la intrarea în Capitală, refacerea caselor monument și păstrarea lor, precum și refacerea spațiului verde. "Mă refer la acoperișurile verzi, amenajarea Dâmboviței, a cursului de apă, urmând ca zona verde să acopere aproximativ 13 km", a menționat edilul șef.
Oprescu a mai spus că toate proiectele din conceptul strategic sunt importante. "Ele sunt legate de parcări strategice și parcări de descurajare, de la limita centurii Bucureștiului, în așa fel încât, să se poată circula în timp convenabil".
El s-a mai referit la proiectele de infrastructură rutieră, aflate în curs de execuție, precum pasajul Mihai Bravu - Văcărești, pasajul Doamna Ghica, pasajul Splai Dudescu, pasaje care vor contribui la fluentizarea circulației și la extinderea. Este o decizie politică, dacă Bucureștiul va rămâne în forma asta și se va axa pe cooperare. Este absolut obligatoriu ca Bucureștiul să colaboreze cu teritoriul său de influență limitrof. Lucrul acesta trebuie să-l înțeleagă lumea politică, pentru că Bucureștiul oferă, aproape 30% din PIB-ul României. Este evident că, dacă nu vom profita de lucrul acesta, vom pierde din competitivitate și vom fi eliminați de pe piața europeană, la un moment dat, pentru că nu putem să ne folosim de această oportunitate, care este statutul de pol regional al Bucureștiului.
Studiul "Conceptul Strategic București 2035" tratează problemele și perspectivele dezvoltării Capitalei în contextul teritoriului său de susținere și influență pentru următorii 25 de ani. Studiul este elaborat la comanda PMB, de către un consorțiu format din arhitecți urbaniști, ingineri de diverse specialități, economiști, sociologia. Conceptul strategic București 2035 face parte din Planul Urbanistic General, ce urmează a fi elaborat și aprobat de Consiliul General al Municipiului București, în cursul anului viitor. AGERPRES


Conceptul strategic București 2035, prezentat joi de către specialiștii de la Institutul de Arhitectură, prevede parcaje supraetajate, construirea de noi parcuri (Ferentari, Văcărești și Lacul Morii), extinderea metroului în zonele aglomerate ale Capitalei, centrul Capitalei va deveni exclusiv pietonal, iar clădirile monument istoric vor fi puse în valoare. 
