Din același motiv, și celelalte acțiuni de pichetare, programate să se desfășoare în zilele de miercuri, joi și vineri, au fost amânate pentru săptămâna viitoare.
'Din cauza ploilor care vor cădea și pe parcursul zilelor următoare am decis să amânăm acțiunile de protest pentru săptămâna viitoare, de marți până vineri, între orele 11.00-14.00. Sperăm însă că ministrul Educației, Daniel Funeriu, se va gândi între timp că este cazul să ne invite la un dialog pe marginea măsurilor ce vizează domeniul învățământului. Principala noastră revendicare este ca ministerul de resort să respecte prevederile Legii Educației Naționale, prin care învățământul ar trebui să primească 6% din PIB, începând cu 1 ianuarie 2012', a declarat Gheorghe Isvoranu, președintele FSI 'Spiru Haret'.
Acesta a precizat, totodată, că cele trei federații sindicale din domeniu, respectiv FSI 'Spiru Haret', Federația Educației Naționale (FEN) și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), solicită și deblocarea posturilor din unitățile școlare, ținând cont de lipsa acută de personal.AGERPRES


Protestul sindicaliștilor din învățământ, care trebuia să aibă loc marți, între orele 11.00-14.00, în fața Ministerului Educației din București, a fost suspendat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. 
