ANA: Numărul consumatorilor de droguri din penitenciare s-a dublat în ultimii zece ani

Joi, 03 Noiembrie 2011 14:41
Votati
(0 voturi)

Numărul consumatorilor de droguri din penitenciarele românești s-a dublat în ultimii zece ani, heroina este cel mai consumat drog de mare risc iar cei mai expuși sunt cei care au locuit înaintea detenției în București și care s-au declarat consumatori la intrarea în închisoare - sunt concluziile unui studiu realizat de Agenția Națională Antidrog și Administrația Națională a Penitenciarelor.



Directorul general al ANA, chestor Sorin Oprea, a declarat joi, la prezentarea studiului, că numărul consumatorilor de droguri s-a dublat, deși numărul deținuților s-a înjumătățit în același interval de timp, conform datelor statistice.

"În perioada 2001-2010 se produce o dublare a numărului de deținuți care s-au autodeclarat consumatori la încarcerare, de la 1.065 în 2001, la 2.043 în 2010, în condițiile în care în aceeași perioadă se produce o înjumătățire a numărului de deținuți în unitățile penitenciare din România. Mă refer la cifrele absolute, de la 50.035 la 26.721, proporția pe aceste cifre fiind o creștere de la 2,1% la 7,6%", a precizat șeful ANA, la lansarea rezultatelor celui de-al doilea studiu privind prevalența consumului de droguri în sistemul penitenciar din România.

Potrivit acestuia, heroina a fost cel mai consumat drog de mare risc în rândul deținuților (11,1%), urmat îndeaproape de cocaină, hașiș și canabis, dar și medicamentele - 6,2% dintre acestea sunt barbiturice (fenobarbitalul) și 2,4% - opiacee (metadonă, codeină, fortral etc.) sau alcoolul. Metodele de introducere a drogurilor în penitenciare sunt extrem de ingenioase, cum este ascunderea acestora în glazura prăjiturilor primite de acasă.

Utilizatorul este de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani (în creștere față de 2006, când vârsta era de 15-24 de ani), nu este căsătorit și nu trăiește în concubinaj, cu un nivel de școlarizare scăzut, șomer sau fără ocupație în timpul arestării, a locuit înainte de detenție în București.

Cât privește consumul de etnobotanice, oficialul ANA a spus că se observă o creștere la această componentă, față de studiul realizat în 2006 - 25,1% față de 18,5%.

Cel puțin o treime dintre deținuți (39,8%) - în ușoară creștere față de 2006 - declară că au cunoștințe care consumă droguri, cele mai multe fiind persoane din anturajul respondentului.

Vârsta medie de debut a consumatorilor de droguri a scăzut, comparativ cu anul 2006 (19 - 22 de ani), fiind cuprinsă între 16 și 22 de ani. Cea mai mică vârstă a fost constatată la consumul de heroină iar cea mai mare - pentru consumul de metadonă - 22 de ani.

În context, directorul Direcției Medicale din cadrul ANP, dr. Geta Cucu, a subliniat necesitatea unei mai bune promovări a serviciilor de asistență medicală și psihologică și o mai bună conștientizare a necesității accesării acestor servicii de consumatorii de droguri din detenție.

În opinia sa, datele privind consumul de droguri în momentul comiterii faptei pentru care sunt în detenție, precum și cele privind comiterea de fapte cu caracter penal pentru a face rost de droguri argumentează nevoia dezvoltării programelor de asistență a consumatorilor, precum și a celor de prevenire a debutului de consum.

Cheltuielile pe întregul sistem penitenciar, pentru un an, în ceea ce privește asigurarea tratamentului și formarea continuă a personalului se ridică la aproximativ 200.000 de euro, a menționat Cucu.

Studiul "Prevalența consumului de droguri în sistemul penitenciar din România", elaborat de ANA cu ANP, a fost realizat în anul 2010, pe un eșantion de 2.100 de respondenți, reprezentativ la nivel național pentru populația-țintă instituționalizată din mediul penitenciar, cu vârstă mai mică de 64 de ani.

Criteriile de eșantionare au fost tipul penitenciarului, grupa de vârstă și sexul deținutului, iar marja maximă de eroare este de plus-minus 2,1%. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România