Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, va participa, marți, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, la Monumentul Eroilor militari români căzuți la datorie, amplasat în Parcul Tineretului din București și începând cu ora 12.30, la ceremonia de la sediul Brigăzii 6 Operații Speciale din Târgu Mureș, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit MApN, Ziua Armatei României va fi sărbătorită prin arborarea Drapelului Național la toate sediile instituțiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și prin organizarea unor ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operații și în țările în care România are acreditați atașați ai apărării.
În Capitală, începând cu ora 11.00, vor mai avea loc ceremonii militare la Monumentul Eroilor din al II-lea Război Mondial, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare ''Carol I'' și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.
Militarii Regimentului 30 Gardă ''Mihai Viteazul'' vor desfășura o ceremonie de retragere cu torțe, începând cu ora 18.30, pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Bulevardul Regina Elisabeta, Piața Operei, Piața Leu, Bulevardul General Vasile Milea.
Statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării organizează, cu acest prilej, Ziua Porților Deschise și activități cultural-artistice și sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziții, gale de filme și spectacole.
În țările în care România are acreditați atașați ai apărării se vor organiza expoziții de carte, de publicații și fotografie, cu tematică militară, precum și ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori la cimitire și monumente ale ostașilor români.
Militarii români din teatrele de operații vor sărbători Ziua Armatei prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive la care vor fi invitați și parteneri din coalițiile multinaționale.
25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupație și administrație străine.
Acesta a fost singurul obiectiv strategic național, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76 275 prizonieri.
Eliberarea părții de nord-vest a României nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. "Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre - menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 - sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano- maghiare".
Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, când Ziua Forțelor Armate a fost mutată din 2 octombrie (Decretul nr. 125/20 iulie 1951, care instituia Ziua Forțelor Armate ale R.P.R.), în data de 25 octombrie. În Decret nu se faci nicio referire explicită la motivul acestei decizii. AGERPRES


Ministerul Apărării Naționale organizează, marți, cu ocazia Zilei Armatei României, ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele de țară, activități cultural-artistice și sportive.
