El a explicat că situația de la Suceava, în care 42 de polițiști de frontieră din așa-zisul ''lot Siret'' nu pot fi disponibilizați, iar alți 35 de polițiști își vor pierde slujbele fără să fi fost implicați în acte de contrabandă sau mită, este similară cu a altor județe de graniță.
''Din păcate, există situația aceasta nu doar la dumneavoastră, la Rădăuți sau Suceava, există în fiecare județ (...) Este vorba de statutul polițistului care, atunci când a fost gândit, când a fost implementat, a vrut să-i apere pe polițiști (...) Din punctul meu de vedere era un statut incomplet care s-a adeverit că pe de o parte îi apără, iar pe de cealaltă îi încurcă pe polițiști'', a spus Igaș.
Potrivit ministrului Administrației și Internelor, proiectul noului statut al polițistului va fi promovat în Guvern și Parlament până la sfârșitul acestui an, urmând să intre în vigoare începând din 2012.
''Noul statut al polițistului îl promovăm în această toamnă în Guvern, iar pe urmă în Parlament și să sperăm că, începând cu 2012, vom avea un nou statut al polițistului, un statut care să-l ajute pe polițistul corect, cinstit și nu pe acela certat cu legea'', a precizat Igaș, adăugând că până la intrarea în vigoare a noului statut este obligat să respecte actuala legislație.AGERPRES


Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, s-a arătat nemulțumit, joi, la Rădăuți, de faptul că, în prezent, este pus în situația să disponibilizeze persoane care nu au avut probleme cu legea, iar pe acelea care se află în instanță cu dosare să le păstreze în sistem, invocând vechiul statut al polițistului.
