El a spus că Legea Educației Naționale prevede unitatea de reglementare între universitățile publice și cele private și a susținut că în România forma de capital privată este respectată.
"Este foarte important pentru studenți, pentru statul român și universitățile românești să avem modele de succes atât în ceea ce privește universitățile de stat cât și cele particulare", a afirmat demnitarul.
Funeriu a susținut că nici noua clasificare a universităților și nici prevederile Legii Educației Naționale nu interzic organizarea studiilor de masterat și doctorat întrucât acestea se desfășoară în urma acreditării unui program de studiu de masterat și doctorat.
"Ceea ce spune Legea Educației Naționale este finanțarea statului. Ea vorbește despre modul în care se finanțează aceste programe. Toate programele acreditate și școlile doctorale care se vor acredita își pot desfășura studii de masterat și doctorat", a susținut ministrul.
El a ținut să precizeze că noua clasificare a universităților împarte instituțiile de învățământ superior în instituții de cercetare avansate și educație, universități de educație și cercetare științifică și în universități centrate pe educație.
Ministrul Funeriu a atenționat că nu este vorba despre un clasament în cadrul fiecărei clase făcute în clasificare.
"Nu poate exista o comparație, numai la programele de studii se poate face o comparație. Clasificarea universităților reprezintă o constatare a misiunii proprii pe care fiecare universitate o poate duce la bun sfârșit, iar statul trebuie să își investească resursa pentru aducerea la bun sfârșit a unei misiuni specifice fiecărei universități. Nu putem face cercetare de nanobiotehnologie într-o universitate nouă care nu are aceste capabilități", a arătat reprezentantul MECTS.
Potrivit acestuia statul trebuie să aloce resursa acolo unde există excelență, "cheia succesului și cheia oricărei modernități" a învățământului superior românesc este ca universităților să li se aloce resursa și să se dea puterea "oamenilor de calitate".
"Doar printr-un salt calitativ al resursei umane se poate face performanță", consideră ministrul educației.
Referindu-se la Universitatea "Titu Maiorescu" demnitarul a spus că aceasta a făcut eforturi și a reușit în ceea ce privește dotările și partea de infrastructură.
Rectorul Universității "Titu Maiorescu", Iosif Urs, a spus că potrivit clasificării, universitatea pe care o conduce este pe primul loc la universitățile centrate pe educație având acreditate 14 masterate și două școli doctorale care își vor continua activitatea și după următoarea acreditare.
"Vom face în continuare masterate și școli doctorale pentru că baza materială ne dă încredere. Trebuie să ne câștigăm un loc într-o altă clasa valorică", a spus rectorul Universității "Titu Maiorescu". AGERPRES


Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat joi, cu prilejul vizitei la Universitatea "Titu Maiorescu", că ministerul pe care îl conduce este interesat de calitatea educației și nu face nicio distincție între universități în funcție de forma lor de capital.
