Administrațiile celor două companii de stat au stabilit criteriile în baza cărora se vor face restructurările de personal, în principal fiind vorba de oameni care se află în pragul vârstei de pensionare sau de cei care au solicitat să plece din unitățile economice menționate.
'În programul de restructurare al SC Electrocentrale SA Deva este prevăzută disponibilizarea unui număr de o sută de angajați, din luna septembrie. Alte două sute de persoane vor fi disponibilizate pe parcursul anului viitor. Au fost luate în calcul persoane care se apropie de vârsta de pensionare și angajații care și-au manifestat intenția de a părăsi unitatea', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al SC Electrocentrale Deva SA, Tiberiu Mircea Borca.
Potrivit acestuia, personalul care va fi concediat colectiv va beneficia de plăți compensatorii. La finalul procesului de restructurare din acest an, în cadrul termocentralei vor mai lucra 1.431 de angajați.
În ceea ce privește CNH Petroșani, programul de restructurare prevede disponibilizarea unui număr de 900 de mineri. Aceștia vor pleca din cadrul sucursalelor miniere în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern prin care se aprobă disponibilizările.
'Data limită de la care vor pleca acești oameni și valoarea sumelor compensatorii vor fi convenite împreună cu sindicatele și cu reprezentanții salariaților, după apariția Hotărârii de Guvern. Programul de restructurare prevede acordarea veniturilor de completare și ajutorului de șomaj pentru următorii doi ani', a afirmat directorul general al CNH Petroșani, Constantin Jujan.
El a explicat că vor fi disponibilizați minerii care mai au doi ani până la pensie, cei care au solicitat să plece și cei care își aduc un aport scăzut la procesul de producție din cadrul sucursalelor miniere.
După terminarea programului de restructurare din acest an, în cele șapte sucursale miniere ale CNH Petroșani vor lucra mai puțin de 8.000 de angajați. AGERPRES


Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani și SC Electrocentrale Deva SA vor declanșa în acest an un program de restructurare care include concedieri colective de personal, 900 de mineri din Valea Jiului și 100 de angajați ai termocentralei de la Mintia urmând să fie disponibilizați.
