Prahova: Femeie rănită în timp ce practica alpinism în Masivul Bucegi

Sâmbătă, 09 Iulie 2011 16:34
Votati
(0 voturi)

O femeie despre care salvatorii montani cred că este alpinistă a fost rănită, sâmbătă, în timp ce făcea cățărări în Valea Albă din Masivul Bucegi, pe un traseu dificil.



Potrivit șefului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, femeia care a abordat, împreună cu alte persoane, un traseu dificil din Valea Albă folosit pentru practicarea alpinismului a căzut, rămânând suspendată în coarda de siguranță.

'Primul pas în salvarea acesteia a fost făcut de persoanele care erau cu ea, dar care, după ce au ridicat-o, au fost nevoite să apeleze la ajutorul nostru pentru că nu o pot coborî de pe munte, în condițiile în care aceasta este rănită. Se pare că alpinista ar avea niște coaste rupte și ar fi lovită la cap. Salvatorii montani au plecat pe munte pentru recuperarea acesteia și pentru a-i acorda primul ajutor medical', a declarat Haiduc.

De asemenea, șeful Salvamont a precizat că salvatorii montani o vor coborî pe femeia rănită cu ajutorul unei tărgi speciale care va asigura, în același timp, imobilizarea ei. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România