"Noi azi am hotărât mai exact interzicerea comercializării la mai puțin de 1 km de orice unitatea de învățământ. Dar fie că e vorba de creșă, școală, liceu sau universitate, cam peste tot distanțele sunt sub 1 km așa că practic nu pot funcționa asemenea magazine, deci este ca și cum a fost interzis complet acest comerț în municipiu. Este spre binele elevilor și studenților, în general al tinerilor", a declarat, marți pentru AGERPRES, primarul Romeo Rădulescu.
Proiectul de interzicere a comercializării produselor etnobotanice a stat 30 de zile în dezbatere publică pe site-ul primăriei Râmnicu Vâlcea.
Problema însă în județul Vâlcea nu este rezolvată, întrucât potrivit poliției anti-drog, în municipiul Drăgășani funcționează un astfel de magazin iar în mediul rural acest comerț se extinde. AGERPRES


Primăria Râmnicu Vâlcea a interzis marți prin hotărâre de CL comercializarea etnobotanicelor în tot municipiul.
