"Ceremonia aruncării caschetelor este un act de protest al personalului din penitenciare împotriva unei guvernări iresponsabile. Pe cale de consecință ne manifestăm încrederea că domnul președinte Traian Băsescu, cauționar al acestei guvernări, va reacționa, de această dată, mai responsabil decât a făcut-o cu prilejul protestului din 24 septembrie 2010', se spune în comunicatul semnat de liderul sindical Sorin Dumitrașcu.
Conform liderului sindical, participanții la acțiune nu vor scanda lozinci jignitoare, iar caschetele nu vor avea însemne naționale și vor fi aruncate cât se poate de disciplinat și lipsit de intenția de a atenta la siguranța națională.
'Nu dorim să-i dăm ocazia președintelui - Guvern de facto - să denatureze revendicări de natură socială și să evite responsabilitatea pentru o guvernare incompetentă economic', se afirmă în Comunicat.
Personalul din penitenciare protestează împotriva reducerii salariilor și a intenției Guvernului de păstrare a acestei măsuri contrar prevederilor constituționale referitoare la caracterul temporar al unor măsuri de îngrădire a unor drepturi.
Personalul din penitenciare califică eliminarea pensiilor speciale pentru personalul din penitenciare ca fiind un act nesăbuit de agresiune împotriva unor persoane care și-au petrecut o bună parte din viață în condiții de lucru mizere și într-un mediu ce presupune un risc profesional imens.
Sindicaliștii solicită Guvernului măsuri de urgență pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și plata celor câteva sute de mii de ore suplimentare efectuate și imposibil a fi recuperate. Solicită, totodată, organelor competente sancționarea fraudei prin care a fost votată Legea pensiilor în Parlamentul României.
Personalul din penitenciare va participa la acțiunea de protest în uniformă, în contextul acțiunilor de pichetare a sediilor partidelor politice guvernamentale și a locuințelor parlamentarilor puterii, organizate de către Confederațiile sindicale, în fiecare zi de vineri, în perioada 08 - 22 octombrie 2010.
În perioada următoare, FSANP va participa la toate acțiunile de protest organizate de Cartel Alfa, inclusiv la încetarea generală a activității în penitenciare.
FSANP va sesiza organele competente împotriva conducerii ANP pentru recuperarea cheltuielilor nejustificate și a pierderilor cauzate de alarmarea tuturor penitenciarelor în încercarea de a opri protestele personalului. AGERPRES


Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), afiliată la CNS Cartel Alfa, organizează vineri, la ora 12.45, în fața sediului PDL din București, "Ceremonia aruncării caschetelor", informează sindicatul.
