Militarii căzuți la datorie în Afganistan au fost repatriați

Marți, 05 Octombrie 2010 18:39
Votati
(0 voturi)

Trupurile neînsuflețite ale sublocotenentului post-mortem Marius Florin Sfecheș și sublocotenentului post-mortem Cristian-Petru Filip, căzuți la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, au fost repatriate, marți, cu o aeronavă militară a Forțelor Aeriene Române.



În aeronava militară care a adus trupurile neînsuflețite ale celor doi militari s-a aflat și Daniel Sfecheș, fratele mai mare al sublocotenentului post mortem Marius Florin Sfecheș.

La aeroportul militar Otopeni a avut loc o ceremonie militară și religioasă la care au participat membrii familiilor, colegi, camarazi, amiralul Gheorghe Marin și alte oficialități din MApN. Apoi s-a dat citire ordinelor de înaintare în grad, semnate de ministrul Gabriel Oprea, și decretelor prezidențiale de decorare cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a transmis un mesaj în care și-a exprimat recunoștința și a asigurat familiile celor doi militari de întreaga prețuire și de faptul că ''marea familie a Armatei României nu își uită eroii și nu lasă pe nimeni în urmă''.

Ministrul Apărării a elogiat faptele de curaj și dăruirea celor doi militari care, luptând sub drapelul național al României, s-au jertfit în Afganistan pentru îndeplinirea misiunilor asumate de țara noastră.
''Prin faptele lor de curaj onorează pe fiecare militar și pe fiecare cetățean al României. Este o zi tristă pentru Armata Română, o zi care ne arată că viața de militar este plină de dificultăți, de riscuri, este de multe ori nedreaptă și îi ia dintre noi pe cei mai curajoși. Marius și Cristian au fost buni români, și-au asumat cu demnitate vocația de militar și de aceea durerea și regretele noastre sunt mai mari, iar suferința familiilor mai apăsătoare. Două vlăstare tinere din trupul acestei țări au fost răpuse ca de un trăsnet și s-au prăbușit, fără suflare'', a adăugat Oprea.

El a subliniat că misiunile îndeplinite de militari în teatrele de operațiuni sunt adevărate lecții de curaj ''și de datorie împlinită, de devotament și patriotism'', adăugând că fapta eroică a celor doi eroi a fost cea mai grea și cea mai importantă lecție pentru toți viitorii militari.

Ministrul a adăugat că Marius și Cristian s-au jertfit sub drapelul patriei noastre, iar în fața vieții și morții eroice a lor familia Armatei Române se înclină cu adânc și pios respect.

''Jertfa lor va rămâne veșnic în inimile noastre, fiind cel mai puternic exemplu al patriotismului militarilor români, care își respectă jurământul față de țară chiar cu prețul propriei vieți. Jertfele lui Marius și Cristian ne obligă la aducere aminte și ne arată, încă o dată, că a fi militar nu este o meserie, ci este cea mai înaltă vocație pe care și-o pot asuma oamenii curajoși, demni și iubitori de țară. Noi, familia Armatei Române, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletele camarazilor noștri alături de toți eroii acestui neam, să dea putere familiilor și nouă tuturor înțelepciunea de a aminti veșnic faptele lor de curaj și de onoare'', a mai spus ministrul Apărării Naționale în mesajul transmis familiilor îndoliate. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România