CCSB: Peste 60% dintre români cred că în țara noastră drepturile omului nu sunt respectate

Vineri, 01 Octombrie 2010 16:22
Votati
(0 voturi)

Peste 60% dintre români cred că în țara noastră drepturile omului nu sunt respectate, potrivit unui sondaj realizat de CCSB, dat publicității vineri de Asociația Pro Democrația la congresul extraordinar organizat la Biblioteca Centrală Universitară.



Astfel, 62% dintre cei chestionați cred că în România drepturile omului nu sunt respectate și numai 36% susțin contrariul.

89% dintre români sunt de părere că statul trebuie să asigure mai multă egalitate între oameni, 8% sunt împotriva acestei chestiuni, iar 3% nu au răspuns.

În acest context, 58% dintre respondenți afirmă că libertatea omului este mai importantă, chiar dacă acest lucru poate duce la inegalitate între oameni, în timp ce 33% arată că egalitatea este mai importantă, chiar dacă aceasta poate duce la îngrădirea libertății.

15% dintre respondenți sunt împotriva democrației, în timp ce 83% susțin că sunt de acord cu acest sistem politic. Cercetarea mai arată că 39% dintre români sunt de părere că în democrație nu sunt liberi să facă ceea ce vor, iar 71% afirmă contrariul. La cele două întrebări, un procent de 1% dintre cei chestionați nu au răspuns.

De asemenea, 49% dintre respondenți sunt mai degrabă de acord cu sintagma "oamenii trebuie să-și câștige libertatea pe parcursul vieții", 47% cu cea potrivit căreia "din naștere, oamenii sunt liberi, de la natură", iar 4% nu au răspuns sau nu știu.

În ceea ce privește importanța libertății în viața lor, majoritatea românilor sunt de acord cu această variantă (93%), în timp ce 5% sunt împotrivă și 2% nu au răspuns.

Astfel, respondenții sunt mai degrabă de acord cu formula potrivit căreia oamenii se nasc egali de la natură, dar pe urmă, pe parcursul vieții, devin diferiți, datorită unor condiții diferite, 60% dintre români răspunzând în acest sens.

Pe de altă parte, 21% dintre chestionați au afirmat că oamenii se nasc egali de la natură și pe urmă rămân egali pe tot restul vieții, 14% arată oamenii se nasc inegali, iar 5% nu au răspuns acestor întrebări.

Sondajul a fost realizat de Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB), în perioada 23-28 septembrie, pe un eșantion de 1.017 de persoane.

Eroarea cercetării intitulate "După 20 de ani - Percepții și atitudini la adresa democrației în România" este de plus/minus 3,1%. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România