Miting al sindicatelor europene, la Bruxelles

Luni, 06 Septembrie 2010 09:47
Votati
(0 voturi)

Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa" va participa, pe 29 septembrie, alături de alte sindicate și confederații sindicale din Europa, la manifestația de protest de la Bruxelles, îndreptată împotriva măsurilor de austeritate aplicate de țările europene, a declarat președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iulian Hossu.



Manifestația vine ca urmare a unei hotărâri a Comitetului executiv al Confederației Europene a Sindicatelor (CES), în semn de protest împotriva măsurilor de austeritate adoptate de țările europene, printre care și România, și cere forurilor responsabile să se concentreze pe identificarea și aplicarea acelor măsuri care să pună în centrul politicilor economice diminuarea șomajului, creșterea calității forței de muncă și creșterea economică, afirmă Hossu.

Mitingul din 29 septembrie are loc sub lozinca: "Nu austerității! Prioritate pentru locuri de muncă și creștere economică".

Comitetul executiv al CES consideră că măsurile economice de austeritate luate sau impuse statelor din Europa au ca efect adâncirea recesiunii și pierderea locurilor de muncă.

Euro-demonstrația de la Bruxelles atrage atenția celor în drept asupra faptului că actuala criză economică este efectul politicilor financiare duse de bănci și de mediile financiare, astfel că acestea trebuie să suporte în principal costurile crizei, nu doar simplii lucrători.

Confederația Europeană a Sindicatelor și Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", care este membră a CES, consideră că este nevoie de o Europă socială, că solidaritatea între cetățenii Europei este necesară acum mai mult ca niciodată, mai ales față de tineri, pensionari și femei.

Confederația Europeană a Sindicatelor și Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa" se declară împotriva austerității și insecurității în Europa și în favoarea creării de locuri de muncă, pentru justiție socială și solidaritate. AGERPRES

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România