Autoritatea Națională pentru Cetățenie precizează, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, că 304 persoane vor depune jurământul de credință pentru dobândirea cetățeniei române, în prezența președintelui ANC, Nicoleta Ecaterina Eucarie, în cadrul unei ceremonii la sediul Institutului Național al Magistraturii.
Conform tabelului persoanele care vor depune jurământul de credință față de România pe data de 30 august, postat pe site-ul Ministerului Justiției, printre cei care vor dobândi cetățenia română se numără și artista Analia Selis.
Cetățenia română se dobândește, potrivit legii, la data depunerii jurământului de credință, prilej cu care se eliberează și certificatul care atestă calitatea de cetățean român.
Statisticile ANC relevă că în perioada 2008 - 2010, pe teritoriul României, au depus jurământul de credință față de țară 7.458 de persoane, peste 60% dintre acestea (4599) obținând certificatul de cetățenie după 1 iunie 2009.
În aceeași perioadă, conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), 21.253 de persoane au depus jurământul de credință față de România la sediile ambasadelor sau consulatelor țării noastre aflate pe teritoriile unor state din Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Africa, America Latină și Statele Unite ale Americii.
Potrivit MAE, la ambasada României de la Chișinău și la consulatele țării noastre de la Bălți și Cahul au depus jurământul peste 17.000 cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat redobândirea cetățeniei române, conform legii.
Oficialii MAE au mai transmis că în Israel au depus jurământul de credință față de România 2.688 de persoane, în SUA 255 de persoane, în Germania - 237 de persoane, în Franța - 197 de persoane.
Sursa citată menționează că ANC funcționează în noul său sediu din București, strada Smârdan, nr. 3, sector 3, accesul publicului fiind permis prin strada Blănari. AGERPRES


Peste 300 de persoane, printre care și cântăreața de origine argentiniană Analia Selis, vor depune luni jurământul de credință față de România, devenind cetățeni români.
