ITM: Conducerea Maternității Giulești riscă amenzi mari sau chiar dosar penal

Joi, 19 August 2010 12:12
Votati
(0 voturi)

Conducerea Maternității Giulești riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei sau chiar deschiderea unui dosar penal, dacă se va dovedi că la unitatea respectivă a fost încălcată legislația muncii, a declarat, joi, Ștefan Mareș, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București.



Ștefan Mareș a precizat că ITM va audia tot personalul maternității care a fost de serviciu luni, când s-a produs tragedia, urmând să dea declarații atât cadrele medicale, cât și personalul tehnic.

El a admis că la Maternitatea Giulești au fost încălcate normele în muncă, pentru că altfel nu se producea acel eveniment.

Cinci nou-născuți au decedat, iar alți șase sunt răniți în urma tragediei produse luni la Maternitatea Giulești. Cei șase copii sunt în continuare internați la Spitalul "Grigore Alexandrescu", cu un prognostic rezervat asupra șanselor de supraviețuire, unul dintre bebeluși fiind intubat. AGERPRES

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România