Tânăra care a ajuns în comă la spital după ce i s-a făcut rău la serviciu a murit

Sâmbătă, 13 Martie 2010 23:22
Votati
(0 voturi)

Femeia de 34 de ani care a ajuns în comă la spital după ce i s-a făcut rău la serviciu, la începutul acestei săptămâni, a murit sâmbătă seară, a anunțat Antena 3.



Vineri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, dr. Bogdan Popescu, declara, pentru AGERPRES, că echipajul care a mers la caz a încercat resuscitarea, însă, cu toate acestea, femeia a intrat în comă profundă, având leziuni cerebrale.

Miercuri, pacienta a fost supusă unei operații pe creier.

Potrivit lui Popescu, inima femeii era susținută prin medicație, ea fiind ventilată artificial.

Tânăra de 34 de ani, angajată ca programator la o firmă din Capitală, a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla, marți, la serviciu și, cu toate că un echipaj medical a intervenit prompt și a încercat să o resusciteze, aproximativ 15 minute creierul ei nu a fost oxigenat.

Colegii femeii susțin că aceasta muncea prea mult, stătea peste program, își lua de lucru acasă și era epuizată. În plus, avea și copii gemeni în vârstă de trei ani. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România