La întrebarea 'Odată cu introducerea poliței de asigurare obligatorie a locuinței, veți opta și pentru o asigurare facultativă?', au răspuns, în perioada 1 octombrie 2009 - 15 iulie 2010, peste 5.200 de persoane.
Din acest total, 62,8 la sută s-au declarat în favoarea achiziționării unei polițe de asigurare facultativă a locuinței, în timp ce 34,36 la sută nu agreează această metodă de acoperire a pagubelor.
În același timp, 2,74 la sută dintre cei chestionați au declarat că nu sunt interesați de asigurarea locuinței.
Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuințelor tip A (care au structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic) și de 10 euro în cazul locuințelor tip B (cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic).
Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuințele de tip A și de 10.000 euro pentru cele de tip B.
Din numărul total estimat de 8,5 milioane proprietăți cu destinația de locuință, 65 la sută sunt de tip A, iar restul de tip B.
Proiectul legii privind asigurarea obligatorie a fost aprobat de Guvern în august 2007, iar legea a fost aprobată de Parlament un an mai târziu, în luna noiembrie. PAID a fost înființat în noiembrie 2009.AGERPRES/ (Daniel Badea)


Mai mult de jumătate dintre români (62,8 la sută) sunt dispuși să încheie o poliță de asigurare facultativă a locuinței, după ce Guvernul a aprobat introducerea asigurărilor obligatorii pentru case, relevă un sondaj online realizat de către portalul specializat www.asigurarealocuintelor.ro.
