Mădălina Manole a fost găsită decedată, miercuri dimineață, de soțul său, în locuința lor din Otopeni, el fiind cel care a anunțat Salvarea și Poliția.
În jurul orei 2,00, ea a trimis un SMS pe telefonul soțului, în care explica motivele sinuciderii.
Potrivit anchetatorilor, corpul Mădălinei Manole a fost găsit pe holul din apropierea băii, era îmbrăcată în pijama, nu erau medicamente în jurul ei, iar în baie a fost găsită o sticlă cu pesticid din care artista a băut.
În cădere, artista s-a lovit la cap și i-a curs sânge. În momentul tragicului eveniment, în casă se găseau soțul, copilul și mama soțului.
Managerul Serviciului de Ambulanță, dr. Alice Grasu, a declarat pentru AGERPRES că Ambulanța a ajuns acasă la artistă în jurul orei 5,45, având în echipaj o asistentă medicală. Asistenta a constatat că Mădălina Manole se află în stop cardiorespirator și a solicitat medic. Doctorul a ajuns la ora 6 și un minut, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic, a mai spus dr. Grasu.
Autopsia în cazul decesului Mădălinei Manole va fi efectuată joi, a declarat pentru AGERPRES dr. Dan Dermengiu, șeful Institutului Național de Medicină Legală (INML). Potrivit acestuia, joi se vor afla și rezultatele preliminare ale autopsiei.
În urmă cu două luni, interpreta Mădălina Manole a amânat lansarea ultimului album, invocând probleme de sănătate. Ea a fost atunci internată în spital. AGERPRES


Autopsia efectuată de medicii legiști de la IML "Mina Minovici" a confirmat ingestia voluntară de substanțe toxice, a declarat pentru AGERPRES, prof. Dan Demergiu, directorul institutului. Se vor face în continuare analize toxicologice, acestea fiind de durată, rezultatele fiind gata în aproximativ două săptămâni. 

