Statuia Lupoaicei a fost mutată în Piața Roma

Sâmbătă, 05 Iunie 2010 11:00
Votati
(0 voturi)

Primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, și cel al Romei, Giovanni Alemanno, au asistat, vineri seară, la ceremonia amplasării, în piața Sf. Gheorghe - al cărei nume a fost schimbat în Piața Roma - a monumentului restaurat al Lupoaicei, simbol al legăturii dintre capitalele României și Italiei.



Cu acest prilej, Sorin Oprescu a mulțumit municipalității Romei pentru frumosul dar - Lupoaica cu gemeni - primit în urmă cu mai bine de 100 de ani, precum și comunității italiene din România.

"Dorim ca solemnitatea de astăzi să ne aducă în memorie lucruri care ne unesc. Exprim dorința și posibilitatea de a conlucra cu edilul Romei, pentru o mai bună înțelegere și susținere pentru importanta comunitate românească din Roma", a spus Sorin Oprescu.

El și-a exprimat convingerea că statuia Lupoaicei va fi admirată de toți bucureștenii care își vor stabili ca punct de întâlnire acest loc.
"Motivul pentru care ne aflăm, aici, este să vă amintim rădăcinile noastre antice", a spus primarul Romei, Giovanni Alemanno, arătând că statuia Lupoaicei este un simbol comun - Imperiul Roman - "atât de vechi și de important, un simbol ce reprezintă tinerețea Europei, o Europă unită, care respectă identitatea fiecărui popor, identitatea fiecărui oraș și stat".

Oaspetele italian a relevat, în continuare, strânsele relații economice dintre cele două țări, în condițiile în care în Italia muncesc și trăiesc 1,5 milioane de români, iar în România operează 28.000 de societăți italiene. "Un schimb și o cooperare economică în care trebuie să investim în viitor", a subliniat primarul Romei.

Alemanno și-a exprimat speranța că, în viitor, Italia și România, dar și celelalte popoare occidentale vor reuși să depășească, împreună, "printr-o colaborare puternică, această importantă criză financiară".

La încheierea festivității, cei doi primari au făcut schimb de plachete care să le amintească de eveniment.

La ceremonie a participat și ambasadorul Italiei la București, Mario Cospito.

Statuia reprezintă Lupoaica despre care se spune că i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, întemeietorii orașului Roma. Ea este o copie a celebrului monument roman "Lupa Capitolina" și a fost dăruită bucureștenilor de Municipalitatea Romei în anul 1906, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la încoronarea regelui Carol I ca domnitor al României și a 1.800 de ani de la cucerirea romană a Daciei. Copia din bronz a fost realizată de un sculptor grec anonim.

Inițial, statuia a fost așezată pe un piedestal din piatră, care purta acronimul SPQR (Senatus Populus Que Romanus, Senatul și Poporul Roman), acronim ce se regăsește și pe statuia relocată, ea fiind amplasată mai întâi în incinta Arenelor Romane din Parcul Carol I (la 7 septembrie 1906), apoi (în 1908) în Piața Sf. Gheorghe (care atunci se numea Piața Romei).

În anul 1931, statuia a fost mutată pe Dealul Mitropoliei, în 1965 în mijlocul părculețului din Piața Dorobanți, iar în 1977 în Piața Romană. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România