Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Raluca Brezeanu, în zonă se circulă alternativ, traficul fiind dirijat pe un singur fir.
Lucrătorii de la Secția Drumuri Naționale Ploiești acționează în continuare pentru degajarea zăpezii de pe întreaga parte carosabilă.
DN 1A a fost blocat, miercuri, în localitatea prahoveană Cheia, în zona Muntele Roșu, din cauza unei avalanșe, carosabilul fiind acoperit pe o lungime de zece metri cu un strat de zăpadă de doi metri.AGERPRES


Traficul pe DN 1A a fost reluat, miercuri, pe un singur sens de mers, după ce această arteră care leagă Ploieștiul de Brașov a fost blocată în zona Cheia mai mult de o oră din cauza unei avalanșe.
