La ora menționată erau 48 de drumuri naționale și autostrăzi închise circulației, 16 drumuri cu circulația restricționată și trei porturi erau închise: Midia, Mangalia și Constanța, informează un comunicat al MTI.
Toate aeroporturile erau deschise traficului aerian și se înregistra o întârziere la aterizare peste 30 minute pe Aeroportul Aurel Vlaicu, unde mai erau nouă întârzieri la decolare și patru curse anulate.
La ședința Comandamentului de iarnă au participat reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de urgență, ai Poliției și ai instituțiilor din subordinea MTI (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, CFR SA, CFR Călători, Metrorex etc). AGERPRES


Un număr de 184 trenuri erau anulate marți, la ora 14.30, cinci linii de cale ferată erau închise și 12 aveau restricții, conform datelor prezentate marți în Comandamentul de Iarnă convocat de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu.
