Guvern: Cinci județe ies de sub codul portocaliu

Marți, 07 Februarie 2012 13:17
Votati
(0 voturi)

Cinci județe ies de sub cod portocaliu, iar alte trei ies parțial de sub această avertizare, a informat Guvernul, marți, după o întrevedere a premierului interimar Cătălin Predoiu cu responsabili din Administrația Națională de Meteorologie, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Sănătății.



Potrivit Guvernului, șeful Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, l-a informat pe premier că începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, ies de sub cod portocaliu următoarele județe : Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt și partea de munte a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova.

De asemenea, începând de miercuri dimineața vor ieși de sub cod portocaliu și județele: Teleorman, Giurgiu, Ilfov, București, și partea de câmpie a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova. Județele : Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea vor rămâne sub cod portocaliu (pentru vânt cu intensitate mare) până miercuri seară.

Pentru intervalul 8 - 12 februarie va fi în vigoare cod galben de ger în toată țara.

În acest moment acționează în teren peste 7000 de angajați din structurile responsabile de intervenție. Secretarul de stat Mihai Capră a precizat că MAI acționează cu peste 4000 de angajați în teren. "Solicit autorităților locale și centrale ale administrației de stat să continue acțiunile de intervenție potrivit planurilor de intervenție activate și să ia, potrivit legii, orice măsuri care se impun la fața locului, în funcție de situația concretă din teren. Prioritatea este salvarea oamenilor izolați care au nevoie de asistență medicală de urgență", a afirmat premierul interimar Cătălin Predoiu.

Subsecretarul în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a arătat că cea mai grea situație este în județul Vrancea, unde sunt mai multe persoane blocate, printre care și o femeie însărcinată, în satul Vintileasa. În acest caz au fost mobilizați 40 de militari pentru deblocarea drumului de acces, iar imediat ce condițiile meteo vor permite, se va interveni cu un elicopter.

Pe plan local, primăriile, prin direcțiile de asistență socială, trebuie să se asigure că persoanele fără adăpost sau care locuiesc în case fără surse de căldură nu vor avea de suferit în această perioadă.

Premierul interimar Cătălin Predoiu a cerut instituțiilor cu responsabilități raportări privind situația existentă - din două în două ore - și le-a solicitat secretarului de stat Mihai Capră și subsecretarului de stat Raed Arafat să informeze opinia publică cu privire la ultimele evoluții.

Tot marți, la solicitarea premierului interimar - la sediul MECMA - s-a întrunit comisia de coordonare pentru siguranță în furnizarea gazelor naturale. De asemenea, premierul interimar Cătălin Predoiu a atenționat ANRE să fie pregătită pentru codul galben de ger anunțat de ANM pentru zilele următoare.

Primul-ministru interimar Cătălin Predoiu a avut, marți, o întâlnire de lucru cu secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Mihai Capră, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, subsecretarul în Ministerul Sănătății, Raed Arafat și președintele Autorității Naționale pentru Reglementare în domeniul Energiei, Dan Iulius Plaveti.

În cadrul acestei întâlniri a fost analizată situația din zonele afectate de ninsoare, viscol și temperaturi scăzute, pe fiecare arie de competență, precum și măsurile care se impun în această perioadă. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România