Pe Valea Oltului (DN7), în zona viaductului Cârligul Mic și în zona Debușare Lotru, s-au produs mai multe avalanșe care au blocat traficul pentru aproape o oră. ''Utilajele noastre au mutat cei aproape o sută de metri cubi căzuți pe carosabil, dar rămân în continuare avertizările de pericol de a se produce avalanșe atât pe Valea Oltului cât și pe Valea Lotrului - Brezoi Voineasa (DN7A). Toate drumurile naționale din Vâlcea sunt deschise circulației, dar se circulă în condiții de iarnă, zăpada pe carosabil fiind de 1-2 cm", a declarat pentru AGERPRES directorul Secției Drumuri Naționale Vâlcea, Eugen Mănescu.
Potrivit acestuia, cel mai dificil traseu este în zona Voineasa-Obârșia Lotrului unde s-au făcut adevărate tunele în zăpadă pentru a deschide traficul, dar în zonă viscolește și toți conducătorii auto sunt rugați să evite acest traseu.
IPJ Vâlcea a suplimentat pe toate sectoarele de drum echipaje ale Serviciului Poliției Rutiere, care verifică dacă mașinile sunt echipate corespunzător de iarnă. AGERPRES


Circulația pe Valea Oltului a fost întreruptă, vineri după-amiază, în urma unor avalanșe produse în mai multe locuri.
