"Ne exprimăm speranța că Statul român va contesta cu fermitate această hotărâre inadecvată și avem convingerea că Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului va corecta o hotărâre pripită în cauza autointitulatului sindicat al preoților din Mitropolia Olteniei 'Păstorul cel bun contra României', care nu ține cont de autonomia și de specificul organizării și funcționării activității cultelor religioase, recunoscute și garantate ca atare în toate statele democratice", se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române transmis miercuri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Patriarhia Română a luat cunoștință "cu uimire" de hotărârea în primă instanță a completului de judecători din cadrul secției a III-a a CEDO și "constată cunoașterea trunchiată (insuficientă)" de către CEDO a relațiilor dintre stat și culte în România și "ignorarea" prevederilor Constituției României, Legii Cultelor nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care enunță cu "claritate" autonomia și libertatea Bisericii față de stat.
De asemenea, Patriarhia Română "constată confuzia între specificul vocațional al preoției, care este chemare la misiune sfântă prin actul hirotoniei sau slujire liber asumată a comunităților de credincioși", prevăzută în statut, pe de o parte, și raporturile de muncă specifice angajaților civili, pe de altă parte.
Potrivit Patriarhia, hotărârea CEDO reține "total eronat" că statutul "așa-numitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului BOR, Legii cultelor și canoanelor, însă, în realitate, sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentală și pastorală a preoților".
Patriarhia reamintește că, "potrivit Sfintelor Canoane universale și Statutului pentru organizarea și funcționarea BOR, preoții - asemenea magistraților și militarilor - nu au dreptul să se angajeze în politică partinică, să desfășoare activități economice, direct sau prin interpuși, și să participe la alte forme de asociere, inclusiv de tip sindical pentru a fi imparțiali și total angajați în slujirea binelui comun al populației".
"O eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituțională și legală a cultelor din România și din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocația sacerdotală misionară cu acțiunea sindicală protestatară. De altfel, această decizie a CEDO a trezit nedumerire în rândurile unor reprezentanți ai altor Biserici europene care și-au exprimat intenția de a se solidariza cu Statul român și BOR deoarece consideră această hotărâre un precedent inacceptabil care subminează autonomia tuturor cultelor religioase din Europa", afirmă comunicatul citat.
Potrivit Patriarhiei Române, hotărârea contravine și deciziilor anterioare, unele chiar recente (de pildă, în cauzele Muller, Reuter și Baudler contra Germaniei din 6 decembrie 2011), ale Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și opiniei separate a doi dintre judecătorii din această cauză, care au confirmat că statutul, drepturile și obligațiile slujitorilor unui cult religios față de acest cult țin de competența exclusivă a cultului respectiv.
România a încălcat dreptul la libera asociere a clerului din Biserica Ortodoxă Română, care a dorit să înființeze un sindicat, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a publicat marți pe site-ul său hotărârea, care nu este definitivă, în cauza ''Sindicatul 'Păstorul cel Bun' împotriva României" (nr. 2330/09). AGERPRES


Patriarhia Română își exprimă speranța că statul român va contesta cu fermitate hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind asocierea clerului în sindicate și convingerea că Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului va corecta "o hotărâre pripită".
