Oficiali ai ISU Ilfov au declarat pentru AGERPRES că fabrica de încălțăminte se află pe strada Ariei nr. 30 din comuna Mogoșoaia și că la momentul izbucnirii incendiului în hala în care a izbucnit incendiul nu se afla nicio persoană.
''O butelie care se afla în hală a fost scoasă de către echipajele de intervenție. Pentru stingerea incendiului s-au deplasat la fața locului trei autospeciale cu apă și spumă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ilfov și trei autospeciale venite în ajutor de la ISU București. La acțiunea de stingere a incendiului mai participă un echipaj de prim-ajutor și unul de descarcerare de la SMURD'', au adăugat sursele citate. AGERPRES


O fabrică de încălțăminte a luat foc, miercuri după-amiază, în comuna Mogoșoaia din județul Ilfov.
