"Prioritatea numărul unu este transportul zăpezii, pentru că urmează o perioadă când o să ningă, precum și îndepărtarea poleiului din pante, rampe și pasaje", a spus Iovici.
El a mai solicitat degajarea zăpezii și a gheții din jurul gurilor de canal, pentru evitarea inundațiilor la topirea zăpezii, precum și adunarea oamenilor străzii și conducerea acestora în adăposturi, pentru că se anunță temperaturi sub - 20 de grade Celsius. "Să-i tratăm cu mâncare, apă caldă, eventual le mai schimbăm hainele iar cei care au probleme medicale vor fi tratați, în primă fază, în spitalele noastre iar după aceea, conduși în adăpost", a dispus viceprimarul Capitalei.
Potrivit conducerii RADET București, marți până la ora 13,00 au fost probleme cu gazele în partea de nord a orașului - CET-urile Griro și Casa Presei -, însă funcționarea acestora a intrat în normal. Mai sunt avarii la două blocuri - una în cartierul Pantelimonul vechi și cealaltă în Pantelimonul nou -, care vor fi remediate în jurul orei 21,00. "Avem echipe pregătite pe toate sectoarele. Am făcut verificarea la toate obiectivele, creșe, grădinițe, spitale, cămine studențești etc., pentru ca totul să funcționeze normal", a declarat directorul adjunct al RADET, Ion Voicu.
Potrivit Raportului Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, în cursul zilei de marți au fost date 154 de somații unor persoane fizice sau juridice, în vederea curățării zăpezii și gheții și a îndepărtării țurțurilor de pe acoperișurile clădirilor pe 40 de artere principale de circulație și au fost aplicate 72 de procese verbale de constatare și sancționare contravențională în valoare de 70.000 lei.
În intervalul 25-31 ianuarie, au fost date 1.611 somații pentru aceleași nereguli și aplicate 156 amenzi în valoare de 164.000 lei.
Conform Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, în noaptea de luni spre marți, 296 de persoane au fost cazate adăposturi iar alte 26 au fost conduse la căminele sociale de sector și au fost distribuite 1.200 de porții de ceai și supă.
Cât privește Administrația Spitalelor, în ultimele 24 de ore, la ambulanță au fost 1.290 de solicitări, printre care șapte cazuri de persoane căzute în stradă, 43 de cazuri cu luxații și 73 de alte traumatisme provocate de alunecări pe gheață. AGERPRES


Viceprimarul Capitalei Victor Iovici a convocat marți seara operatorii de deszăpezire pentru a le solicita să continue și la noapte activitățile de îndepărtare a zăpezii și a gheții.
