Ioan Dascălu: 33 drumuri județene blocate, A2 va fi redeschisă până duminică seară

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 19:25
Votati
(2 voturi)

Secretarul de stat în MAI și șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, chestor Ioan Dascălu, a anunțat sâmbătă că 33 de drumuri județene sunt în continuare blocate, la fel ca și autostrada A2.



Dascălu a spus însă că până duminică seară A2 va fi redată circulației, aceasta urmând să se desfășoare însă în condiții de iarnă.
"În condițiile în care vom avea temperaturi foarte scăzute este posibil să avem afectate rețelele de energie electrică și gaze naturale. Probleme vor apărea, dar vom lua măsurile de intervenție operative", a spus Ioan Dascălu.

La rândul său, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat a afirmat că până în prezent au fost adunate 150 de persoane fără adăpost de către Serviciile de Urgență prespitalicești și alte 100 de persoane s-au prezentat la Unitățile de Primire Urgențe, cele care nu au solicitat asistență medicală fiind transferate la adăposturi.

Raed Arafat a spus că va continua pe perioada codului galben de ger monitorizarea acestor persoane și recomandă populației, în special bătrâni și copii, persoane cardiace, să nu iasă pe stradă sau dacă o fac să fie bine îmbrăcați pentru a evita situații nedorite.

Reprezentantul Poliției a spus că a fost mărit numărul de polițiști mobilizați pe sectoarele de drumuri naționale și județene, iar împreună cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România se vor identifica zonele cu risc de polei și vor fi urmăriți cu aparatele radar șoferii care au tentația de a mări viteza.

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. Marcel-Sorin Lucaciu, a spus în acest context că va continua colaborarea cu prefecții pentru a acționa împreună, adecvat situațiilor cerute. "Vom continua să monitorizăm situațiile din țară și să ținem legătura cu agenții economici care asigură funcționarea utilităților, dacă vom sesiza că acestea nu sunt asigurate așa cum trebuie informăm prefecții și dispunem măsuri în consecință. Participăm împreună cu Serviciul de Ambulanță să identificăm persoanele fără adăpost și suntem pregătiți să stingem incendii, în condițiile în care apa nu îngheață în instalații și frigul nu va fi deosebit de tare. Acum sunt în măsură să dublăm, triplăm eforturile în condițiile meteo în care trebuie să ne desfășurăm activitățile", a spus col. Sorin-Marcel Lucaciu. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România