Medicul-deputat Tudor Ciuhodaru consideră că astfel ocuparea posturilor vacante din sistemul sanitar se va face în funcție de normativele de personal aflate în vigoare, pe categorii și locuri de muncă și să nu facă obiectul unor suspendări.
Deputatul UNPR consideră că în urma adoptării acestui proiect legislativ se va reduce deficitul de personal din sistemul sanitar și migrația alarmantă a cadrelor medicale.
Ciuhodaru cere ca acest punct de vedere să fie susținut și în următoarele negocieri cu Fondul Monetar Internațional.
'România a atins masa critică. Numai că nu vorbim de o explozie ci de o implozie a numărului de medici rămași în țară. Suntem în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de medici raportat la mia de locuitori - 1,9 medici/1000 locuitori. Există județe lipsite de anumite specialități medicale iar aproape 100 de localități nu au nici măcar un medic de familie. În România vorbim deja de decimarea personalului medical, pentru că 10% din medici au plecat din țără iar perpetuarea acestui fenomen ar putea duce la colapsul sistemului de sănătate, în mai puțin de zece ani', a declarat vineri Tudor Ciuhodaru.
Parlamentarul ieșean afirmă totodată că blocarea ocupării prin concurs a posturilor vacante prin apariția OUG 34/2009 și a OUG 1/2010 a acutizat acest deficit, fapt care îngreunează desfășurarea activității medicale și periclitează efectuarea actului medical.
În acest sens, Ciuhodaru opinează că 's-a ajuns chiar ca în unele situații un angajat din sistem să suplimenteze activitatea altor cinci angajați, fapt care poate avea consecințe nefaste asupra calității actului medical'.
'Mi se pare anormal să se încerce realizarea de economii prin blocarea angajărilor într-un sistem de importanță națională, care se confruntă oricum cu un deficit major de personal și cu subfinanțarea cronică. Oricât și-ar dori unii, medicina nu se poate face pompieristic iar sănătatea românilor nu poate fi asigurată fără personalul calificat. Convenția de la Alma Ata ne spune că sănătatea nu reprezintă doar absența bolii și a infirmității, ci acea stare de bine fizic psihic și social. Consider că asigurând românilor medicii de care au nevoie facem doar un prim pas pe drumul spre o Românie sănătoasă', a mai spus Tudor Ciuhodaru. AGERPRES


Deputatul Tudor Ciuhodaru vrea ca în această sesiune să fie votat un proiect legislativ ce vizează deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar în funcție de normativele de personal aflate în vigoare.
