Guvernul spaniol a decis că, de la 1 ianuarie 2012, cetățenii români care sunt îngrijitori/infirmieri la domiciliu, nu mai trebuie să plătească nicio cotizație către stat, această obligație revenind de acum înainte angajatorului.
Până în acest moment, legislația era confuză. Nu exista o reglementare clară privind obligativitatea angajatorilor de a plăti în totalitate cotizațiile, așa că în cele mai multe situații, îngrijitorii erau cei care plăteau cotizațiile.
De la 1 ianuarie 2012, baza de cotizare va fi determinată prin 15 trepte: de la primul nivel de salarizare de 74,83 euro/lunar la ultimul care este de peste 700,11 euro/lună.
Angajatorii care plătesc un salariu de până la 74,83 euro/lunar, vor plăti o cotizație de aproximativ 15,88 euro/lunar, iar cei care plătesc un salariu de peste 700,11 euro/lună, vor plăti o cotizație de aproximativ 131,68 euro/lunar.
Cele mai recente date ale Institutului Național de Securitate Socială din Spania arată că 16.760 de cetățeni dintre cei 272.489 de cotizanți români la sistemul spaniol de securitate socială, lucrează, oficial, în gospodării.
Potrivit unui comunicat al MMFPS, neoficial, câteva sute de mii de români îngrijesc vârstnici în Spania, aceștia fiind preferați de angajatorii spanioli în fața altor naționalități. AGERPRES


Muncitorii români din Spania, care îngrijesc vârstnici la domiciliu, nu mai plătesc de anul acesta cotizații către stat, beneficiari fiind câteva sute de mii de persoane, informează, miercuri, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS).
