Lideri ai PDL au discutat la Parlament cu reprezentanții revoluționarilor despre modificarea Legii 341

Luni, 23 Ianuarie 2012 21:30
Votati
(1 voteaza)

O delegație formată din reprezentanții mai multor asociații de revoluționari, condusă de președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, a purtat discuții luni după-amiază la Parlament cu mai mulți lideri ai PDL, printre care Ioan Oltean, și cu șeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, George Costin.



Doru Mărieș a declarat presei că întâlnirea are loc în baza unui protocol încheiat vinerea trecută cu PDL, document care prevede, pe de-o parte, găsirea celor mai bune soluții pentru modificarea Legii 341 - a "recunoștinței" -, precum și a unor surse de finanțare pentru plata indemnizațiilor revoluționarilor astfel încât bugetul de stat să nu fie afectat.

"Astăzi, conform protocolului semnat vineri la sediul PDL, ne-am întâlnit pentru a discuta variantele pe care revoluționarii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor le propun pentru modificarea legii recunoștinței", a declarat luni seară președintele Asociației 21 Decembrie 1989.

Mărieș a spus că din partea PDL au participat "șase sau șapte reprezentanți".

"Deci interesul este maxim. Împreună cu președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, domnul Buda, și, sigur, cu domnul Oltean, omul pe care l-am solicitat să ia parte la aceste discuții din partea conducerii la vârf a PDL, discutăm punct cu punct, argumentăm la fiecare modificările pe care vrem să le aducem noi sau vor să le aducă dumnealor", a precizat Doru Mărieș.

Legat de informația conform căreia revoluționarii urmează să-și primească indemnizațiile înapoi, Mărieș a spus că potrivit protocolului semnat cu PDL, până luni, 23 ianuarie, "secretarul de stat pentru problemele revoluționarilor și domnul ministru Ialomițianu să identifice sursa de finanțare fără a afecta bugetul de stat".

"Această propunere va fi prezentată primului-ministru. Primul-ministru va decide împreună cu Coaliția dacă se vor relua plățile sau nu. În acest moment nu sunt în măsură să vă spun care este situația legată de acest aspect. În acest moment negociem pe articole de lege care trebuie schimbate", a mai spus președintele Asociației 21 Decembrie.

Printre propunerile de modificare a Legii 34/2004 venite din partea revoluționarilor, Mărieș a amintit-o pe cea care se referă chiar la titlul legii.

"Prima este chiar din titlu: revoluția română antitotalitară și revolta anticomunistă de la Brașov. Vă dați seama ce nebunie în această lege după 22 de ani. Iliescu a reușit să mențină titulatura antitotalitară. Noi propunem: revoluția anticomunistă din decembrie 1989. Acest lucru a fost acceptat fără niciun fel de problemă", a declarat Mărieș.

El a precizat că Asociația 21 Decembrie a venit și cu propunerea de modificare a sursei de finanțare pentru plata indemnizațiilor revoluționarilor.

"Am venit cu o propunere complet nouă. Noi propunem ca, de exemplu, pentru luptători, că aceștia au fost cei mai disputați, plata să se facă din pensia, jumătate din cuantumul pensiei, a celor care au tras în decembrie 1898, milițieni, securiști, militari, nomenclatura PCR și toți magistrații, pentru că numai justiție nu am avut în România până-n decembrie 1989. (...) Este o sursă de finanțare fără să mai fie nevoie să luăm de la stat", a mai afirmat Doru Mărieș.

Întrebat de presă dacă reprezentații PDL par mai deschiși la dialog decât altădată, Doru Mărieș a declarat că "PDL este mai decent decât Victor Ponta și Ion Iliescu".

"Oricum în comparație cu Victor Ponta care a spus astăzi: dacă Boc vă dă, eu vă tai, și în condițiile în care Victor Ponta îl are pe socrul său, cel care a închis porțile catedralei de la Timișoara doar pentru a nu intra revoluționarii și au murit oamenii pe scările teatrului, cred că astăzi PDL este mai decent decât Victor Ponta și Ion Iliescu", a spus Doru Mărieș.

Discuțiile dintre revoluționari și liderii PDL vor fi continuate și în zilele următoare. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România