Ioan Dascălu (MAI) afirmă că Jandarmeria și Poliția nu vor interveni în forță dacă protestatarii se manifestă pașnic

Joi, 19 Ianuarie 2012 21:03
Votati
(4 voturi)

Secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor (MAI) Ioan Dascălu, a afirmat, joi, într-o declarație de presă, că Jandarmeria și Poliția nu vor interveni în forță cât timp persoanele aflate în Piața Universității se manifestă pașnic și civilizat.



El a menționat că a făcut această precizare având în vedere situația creată în Piața Universității, precum și zvonurile, speculațiile care circulă în prezent cu privire la o iminentă intervenție în forță a jandarmilor și polițiștilor.

'Estimăm că în Piața Universității în acest moment sunt aproximativ 1500 de persoane', a afirmat Ioan Dascălu.

Potrivit acestuia, joi seara cinci persoane au fost conduse la secțiile de poliție pentru luarea măsurilor legale, având în vedere că trei dintre acestea se aflau în posesia unor sticle incendiare, iar două dețineau cuțite.

'Doresc pe această cale să facem un apel la persoanele care se află în acest moment în Piața Universității să se manifeste civilizat pentru a nu interveni și alte evenimente în această seară', a adăugat Ioan Dascălu. AGERPRES

Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România