Colegiul Medicilor din România și-a desemnat joi componența Biroului Executiv pentru următorii patru ani.
Președinte al Colegiului Medicilor din România a fost ales prof. dr. Vasile Astărăstoae (Iași), vicepreședinte al Departamentului Economico-Social a fost ales dr. Constantin Cârstea (Brașov), vicepreședintele al Departamentului Jurisdicție Profesională dr. Gheorghe Borcean (Caraș Severin), vicepreședinte Profesional-Științific și Învățământ a fost ales dr. Călin Bumbuluț (Satu Mare), iar secretar general al CMR dr. Viorel Rădulescu (Olt).
'Sunt onorat de faptul că în pofida unei campanii murdare, corpul medical nu s-a lăsat manipulat și mi-a acordat votul de a-i reprezenta în continuare. Pentru mine este o mare responsabilitate de a nu-i dezamăgi în luptele grele care vor urma și pentru cei care au dorit ca vocea Colegiului să dispară, le transmit că s-au înșelat amarnic și așa cum în Cehia, Slovacia și Israel, medicii și-au impus punctul de vedere se va întâmpla și în România', a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit luni că Vasile Astărăstoae se află în stare de incompatibilitate deoarece exercită simultan mai multe funcții: rector al Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" din Iași, președinte al Colegiului Medicilor din România, președinte al Colegiului Medicilor din Iași, director al Institutului de Medicină Legală Iași, președinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul CNSAS și membru în Comisia Superioară de Medicină.
Potrivit unui comunicat al ANI remis luni AGERPRES, Vasile Astărăstoae a încălcat dispozițiile art. 215, alin. 3 din Legea nr. 1/2011 - Legea Educației Naționale - și prevederile art. 441, alin. 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. AGERPRES


Vasile Astărăstoae a fost ales joi în funcția de președinte al Colegiul Medicilor din România, pentru mandatul 2012 - 2016, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

