Dintre cele 203 mașini, 70 sunt ambulanțe de tip B 4x2, 110 ambulanțe de tip B 4x4 și 23 ambulanțe de tip C. Investiția Ministerului Sănătății este de 69.799.000 lei.
Săptămâna aceasta va începe livrarea ambulanțelor către serviciile de ambulanță și SMURD din toată țara, urmând ca restul autovehiculelor să fie livrate până la sfârșitul anului.
Un număr de 55 de ambulanțe tip B 4x4 vor fi repartizate serviciilor de ambulanță, restul de 55 fiind destinate unităților SMURD pentru dotarea serviciilor care urmează să fie înființate în cele 6 județe unde nu există servicii SMURD, respectiv Gorj, Covasna, Sălaj, Tulcea, Teleorman, Caraș-Severin, dar și pentru dotarea unor echipaje noi înființate în zonele izolate și pentru limitarea timpilor de reacție în județele unde există servicii SMURD.
Toate cele 70 de ambulanțe tip B 4x2 sunt destinate serviciilor de ambulanță, iar cele 23 de autovehicule de tip C vor fi repartizate către unitățile SMURD (6 buc) și serviciile de ambulanță (17 buc).
Ambulanțele de tip B și C sunt autospeciale utilizate pentru intervențiile de urgență care sunt echipate corespunzător pentru aceste intervenții și sunt utilizate de echipaje instruite în medicina de urgență și prim ajutor.
În vederea asigurării unui parc de ambulanțe performant, Ministerul Sănătății intenționează să încheie, în cursul anului viitor, al doilea contract subsecvent din cadrul acordului cadru de 4 ani, pentru achiziționarea unui număr de ambulanțe și autospeciale de intervenție, care să înlocuiască în mod treptat ambulanțele învechite.
Astfel, se va putea evita învechirea întregului parc auto în același timp, ceea ce ar necesita investiții foarte mari într-o perioadă de timp scurtă. AGERPRES


Primele 203 ambulanțe din cele peste 1.250 pe care Ministerul Sănătății intenționează să le achiziționeze prin acord-cadru în următorii 4 ani pentru reînnoirea parcului auto, vor fi livrate până la sfârșitul acestui an.

