Congresul de medicină dentară 'Transilvania' - de miercuri până vineri, la Cluj-Napoca

Miercuri, 12 Octombrie 2011 08:54
Votati
(1 voteaza)

Congresul de medicină dentară "Transilvania" reunește la Cluj-Napoca, de miercuri până vineri, reprezentanți de renume ai mediului academic și profesioniști din cabinete private, care vor susține comunicări axate pe tema "Concepte consacrate și moderne de reabilitare morfo-funcțională în medicina dentară".



Prodecanul Facultății de Medicină Dentară a Universității "Iuliu Hațieganu" și președinte al Colegiului Medicilor Dentiști din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Radu Septimiu Câmpian, care a coordonat organizarea acestui eveniment, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că în cadrul reuniunii va exista un echilibru între comunicările susținute de cadrele universitare și cele prezentate de medicii ce își desfășoară activitatea în cabinete private.

"Reuniunea este la a doua ediție și va fi organizată în fiecare an. Aducem, astfel, un omagiu, un prinos de recunoștință, înaintașilor noștri. Congresul va veni cu informații noi, de tehnologie, dar va fi și un prilej de comunicare profesională. Premisele organizării la Cluj-Napoca a congresului sunt temeinice. Învățământul de stomatologie din România a început la Cluj-Napoca. Prof. dr. Gheorghe Bilașcu a înființat, în anul de studii 1919 - 1920, prima formă de învățământ organizat de stomatologie. La Cluj-Napoca a fost deschisă prima clinică de stomatologie din România și tot aici a fost publicată prima revistă de specialitate din țară", a afirmat prof. dr. Radu Septimiu Câmpian.

Printre personalitățile care vor susține comunicări științifice se numără profesorii universitari Corneliu Amariei, Alexandru Bucur, Virgil Cârligeriu, Norina Consuela Forna, Constantin Vârlan, Veronica Mercuț, Mihai Românu, Mihnea Strugurescu, Mihaela Băciuț, Alexandru Petre, Alexandra Roman, precum și medicii Bran Simion, Smaranda Buduru, Alina Picoș și Viorica Țărmure.

Prof. dr. Radu Septimiu Câmpian a subliniat că medicul, în general, și medicul dentist, în special, au fost și trebuie să rămână și în zilele noastre un reper în ceea ce privește moralitatea și cultura.

"Am dorit ca acest congres să aducă și elemente de cultură și de artă, care lipsesc, de obicei, în astfel de manifestări. În volumul ce prezintă rezumatele comunicărilor susținute la congres se află și prezentarea unei celebre personalități care a marcat istoria Europei: Matei Corvin (1443 -1490)", a spus prodecanul Facultății de Medicină Dentară. AGERPRES

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România