Institutul Cantacuzino a finalizat producerea vaccinului gripal sezonier

Marți, 05 Octombrie 2010 20:52
Votati
(0 voturi)

Institutul Cantacuzino a finalizat producerea a peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier, a declarat, marți, pentru AGERPRES, dr. Gabriel Ionescu, managerul instituției.



Acesta a menționat că vaccinul gripal sezonier 2010-2011 cuprinde trei tulpini, respectiv AH1N1, care este și tulpina pandemică, AH3N2 și B.

Aceste doze sunt destinate categoriilor cu risc, cum ar fi bolnavii cronici sau persoanele instituționalizate.

Dr. Gabriel Ionescu a mai spus că, în prezent, se continuă modernizarea și montarea noilor echipamente, astfel încât anul viitor să înceapă și producerea vaccinului BCG.

În ceea ce privește datoriile institutului, managerul a afirmat că acestea vor fi achitate imediat ce vor fi încasați banii pentru vaccinul gripal sezonier. O mare parte din datorii vizează producerea vaccinului pentru acest an.

''Aproape am închis datoriile pentru anul 2009 și acum am rămas cu datoriile din acest an'', a menționat acesta.

El a susținut că în luna august au fost alocate prin rectificare bugetară sume importante pentru producerea vaccinului sezonier gripal și pentru plata lucrărilor și echipamentelor achiziționate și care urmează să mai fie achiziționate pentru modernizarea liniei de producție a vaccinului gripal sezonier și pentru producerea vaccinului BCG, pe lângă finanțarea Băncii Mondiale.

''În martie am primit un milion de lei și la a doua rectificare 1.400.000 de lei. Banii intră efectiv numai după ce ducem documentele care atestă efectuarea serviciilor. Din primul milion am plătit 560.000 de lei, diferența fiind pentru finalizarea instalației de apă pentru vaccinul BCG, iar pentru banii din a doua rectificare, 1,4 milioane de lei, am depus documentația și așteptăm primirea banilor, pentru a plăti firmele, care în cea mai mare parte au fost înțelegătoare'', a precizat Ionescu.

În ceea ce privește personalul, managerul institutului a tras un semnal de alarmă, arătând că un număr important de specialiști și-au depus demisiile pentru că au găsit job-uri mai bine plătite.

''Trebuie să găsim soluții pentru creșterea încasărilor, asta va fi greutatea în viitor'', a mai spus dr.Gabriel Ionescu. AGERPRES

Ultima modificare Joi, 07 Octombrie 2010 16:07
Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România