"Strategia națională de raționalizare a spitalelor 2010-2011 se bazează pe patru cuvinte cheie - echitate, centrarea sistemului pe cetățean, calitate și responsabilizare - și are ca scop realizarea unui sistem modern de Sănătate, cu structuri flexibile, organizate, localizate și accesate în așa fel încât să țină cont de nevoile și preferințele comunităților pe care le deservesc", se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de Ministerul Sănătății.
Potrivit acestuia, obiectivul principal al noii strategii îl reprezintă crearea unui sector al serviciilor spitalicești performant prin reorganizarea, descentralizarea și informatizarea spitalelor.
De asemenea, se urmărește asigurarea unei finanțări sustenabile și remodelarea finanțării spitalelor, dar și elaborarea unei strategii coordonate de resurse umane în domeniul medical, precizează MS.
Conform proiectului, pacientul, consumatorul de servicii de sănătate va avea un control, dar și o responsabilitate mult mai mare. Acestuia i se va da posibilitatea de a avea acces la informații de calitate și de a putea participa la deciziile legate de propria sănătate, ceea ce în prezent se întâmplă foarte rar, amintește MS.
Conform planului de acțiuni și instituții responsabile pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în strategia MS, anul acesta vor fi finalizate procesele de descentralizare a unităților sanitare cu paturi și cel de raționalizare a cheltuielilor de personal în spitale. Totodată, s-a realizat creșterea autonomiei managementului spitalicesc și reducerea numărului de paturi din aceste unități,se arată în comunicat.
"În 2011, sistemul de sănătate va trece la acreditarea spitalelor, introducerea cardului de sănătate și introducerea unui nou sistem de finanțare a spitalelor (noul sistem DRG). Este prevăzut a fi finalizat și sistemul integrat de informatizare a unităților spitalicești. În urma aplicării Strategiei Naționale de Raționalizare a Spitalelor, transparența în sistemul sanitar va crește. Vor fi furnizate, permanent, servicii de sănătate integrate în care pacientul primește serviciile medicale de care are nevoie și în forme variate, la toate nivelele de asistență", susțin reprezentanții MS. AGERPRES



Ministerul Sănătății a finalizat Strategia națională de raționalizare a spitalelor 2010-2011, documentul fiind realizat în colaborare cu experți ai Băncii Mondiale și publicat, începând de miercuri, pentru dezbatere publică, pe site-ul www.ms.ro. 