Această problemă ridică niște întrebări de ordin etic, iar o serie de medici au avertizat împotriva tratării unor organisme în formare cu medicamente hormonale care blochează etapa naturală de dezvoltare a organismului în timpul pubertății.
Unul dintre cazurile semnalate este cel al unui micuț de 8 ani din Los Angeles, aflat pe lista de așteptare pentru un astfel de tratament. Născut fetiță, copilul și-a anunțat pentru prima oară părinții pe când avea doar 18 luni că este băiețel, iar până în prezent nu a abandonat această convingere. La început părinții săi au fost șocați, însă în prezent se referă la copilul lor ca la un băiat și așteaptă primele semne ale pubertății pentru a începe tratamentul hormonal. El urmează o școală unde este înscris cu un nume de băiat și a respins mereu sugestiile de a purta rochițe sau alte haine pentru fetițe.
"Pediatrii știu că astfel de copii există și că au nevoie de tratament", explică Dr. Norman Spack, autorul unuia dintre cele trei studii publicate luni în revista Pediatrics. Spack este directorul Spitalului pentru Copii din Boston.
"Dacă deschizi ușile, acești copii vor începe să apară. Ei există și cazurile lor se regăsesc menționate în practica medicală", a mai precizat el într-un interviu.
Schimbarea în joacă a rolurilor de gen este comună printre copii, însă în acest caz este vorba de niște copii care chiar au probleme pentru că simt că s-au născut cu un alt trup decât cel ce corespunde identității lor psihologice și comportamentale.
Unele astfel de cazuri sunt etichetate drept "tulburări ale identității sexuale" - un diagnostic ce ține de domeniul psihiatriei. Însă Norman Spack se numără printre medicii care susțin că un astfel de diagnostic este eronat. O serie de studii de pionierat în domeniu le certifică poziția, identificând caracteristici ale creierului acestor copii ce sunt corespunzătoare sexului opus.
Conform estimărilor pediatrilor, aproximativ 1 din 10.000 de copii prezintă aceste simptome.
În schimb, acordarea de tratamente pentru schimbarea de sex în cazul adolescenților de până în 18 ani ridică o serie de probleme de ordin etic, iar psihologii trebuie să-i investigheze și pe părinți și motivele prin care aceștia își justifică alegerea, conform lui Margaret Moon, medic membru al Comisiei de Bioetică din cadrul Academiei americane pentru Pediatrie.
Unii dintre copii pot fi diagnosticați astfel atunci când nu acceptă rapoartele și relațiile de gen în felul în care cei din jurul lor se așteaptă să o facă. Alți copii pot fi homosexuali iar părinții lor preferă să-i supună unor astfel de tratamente de schimbare de sex decât să aibă un copil gay, conform lui Margaret Moon. "Este foarte periculos să aplici un tratament ireversibil mult prea devreme", mai avertizează ea.
De cealaltă parte, medicii care susțin acest tip de tratamente pentru copii afirmă că neaplicarea lor ar avea efecte negative mai mari decât punerea lor în practică. Sunt cazuri în care astfel de copii recurg la automutilare în încercarea de a-și modifica anatomia. De asemenea, de multe ori ei ajung victime ale abuzurilor fizice și verbale din partea celorlalți copii din comunitățile în care cresc, sunt expuși de mici la stres, depresii și pot ajunge chiar la tentative de sinucidere. Toate aceste probleme, suține Dr. Spack, dispar la copiii care primesc tratamentul ce le permite să trăiască ca și când ar avea sexul opus.
Conform unor date oficiale, 97 de copii din SUA, fete și băieți au primit tratamente de schimbare de sex în perioada 1998 - 2010; dintre care cel mai mic avea doar 4 ani.AGERPRES


Un număr mic dar în creștere de adolescenți, și chiar de copii în faza de preadolescență, care cred despre ei că s-au născut cu un alt sex decât cel conștientizat la nivel psihologic, primesc sprijinul părinților care îi duc la doctor pentru tratamente de schimbare de sex, conform unui material publicat de revista medicală americană Pediatrics, transmite Associated Press.

