'Oamenii beau mai mult în cluburi, baruri și discoteci dintr-o mulțime de cauze, printre care agitația, nervozitatea, ca să se dezinhibe și să lase frâu liber senzațiilor. Muzica duce fără îndoială la un consum mai ridicat de alcool și acest studiu arată că cine ascultă muzică are o percepție alterată a gustului. Experiențe anterioare au demonstrat că zgomotul poate modifica percepția gustului alimentelor', adaugă Sante Log.
Cercetători de la Universitatea din Portsmouth (Marea Britanie) au apelat la circa 100 de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, care consumau regulat alcool (cel puțin opt pahare pe săptămână). Înaintea testului muzical, participanților li s-a evaluat mirosul și gustul. Apoi, timp de trei sferturi de oră, li s-a dat să guste din diferite băuturi alcoolice (cu grad de alcool variabil) și să noteze caracteristici precum dulceața, forța, amărăciunea, etc. și senzații ca agitația, starea pozitivă sau negativă, foamea. În timp ce beau, li s-au creat diferite ambianțe sonore: muzica dintr-un club de noapte, muzică lentă, citirea unui text sau liniște absolută.
'Când au fost expuși unei muzici asurzitoare, participanții au considerat sistematic băuturile mai dulci și mai puțin amare', spun autorii studiului. 'Percepția asupra conținutului de alcool este mai scăzută când nivelul sonor crește', adaugă ei. Prin urmare, în acest tip de ambianță, oamenii sunt tentați să bea mai mult, încheie cercetătorii. AGERPRES


O muzică dezlănțuită, dată la maxim, face ca alcoolul să fie mai ușor de consumat, acesta părând 'mai slab'. 'Amestecul de alcool și muzică este un puternic excitant senzorial și relația dintre ele este complexă', scrie Sante Log, menționând un studiu publicat în revista Food Quality and Preference. 

