Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului remis vineri AGERPRES, farmaciile fac parte din rețelele Sensiblu, Centrofarm, Donna, Helpnet, Belladonna, Sibpharmamed, Gedeon Richter, Catena, 2NA, MC Serv Tour-Sante și vor sprijini persoanele vârstnice, cardiacii, diabeticii, persoanele cu probleme respiratorii și cetățenii care sunt sensibili la ger prin acordarea de ceai cald, verificarea tensiunii și un minim prim-ajutor până la venirea ambulanțelor, acolo unde este cazul.
"Apelul nostru către bucureștenii care pot fi afectați de ger este același: să evite pe cât posibil expunerea la frig în intervalul orar cuprins între orele 18,00-9,00 și să se protejeze în mod corespunzător. Dacă este imperios necesar să iasă din casă între orele menționate, este bine ca oamenii să știe că găsesc la aceste farmacii un sprijin minim. Pentru cazurile medicale însă, bucureștenii trebuie să apeleze 112", a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, citat în comunicat. AGERPRES



Mai multe lanțuri de farmacii vor acorda sprijin persoanelor care se vor afla în dificultate din cauza temperaturilor scăzute ce se anunță în următoarele zile, măsură luată la solicitarea prefectului Capitalei și cu sprijinul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
