Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: sever voinescu

Președintele va desemna, foarte probabil, până la finalul zilei de luni, o persoană care să înceapă consultările cu partidele pentru formarea unui nou Guvern, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, la finalul ședinței Biroului Politic Național (BPN) al PDL.

Publicat in Politic

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că gestul lui Emil Boc de a demisiona este unul de responsabilitate de care foarte puțini oameni politici sunt în stare.

Publicat in Politic

Deputatul Sever Voinescu, purtător de cuvânt și vicepreședinte al PDL, s-a abținut să facă aprecieri generale despre discursul de miercuri al președintelui Traian Băsescu, dar a răspuns la câteva dintre mesajele adresate partidelor politice de șeful statului, referindu-se la soluțiile ce ar putea duce la o adevărată reformă a clasei politice și la exigențele actualei societăți în privința schimbărilor de "leadership".

Publicat in Politic

Subiectul principal al discuției purtate luni seară de mai mulți lideri ai PDL a fost legat de situația de la Ministerul de Externe, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu.

Publicat in Politic

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, și-a exprimat speranța, luni, că dezbaterea care va avea loc în plenul reunit al Parlamentului va fi una pe soluții, pe substanță.

Publicat in Politic

PDL apreciază că politizarea manifestărilor de nemulțumire ale populației este riscantă, dar consideră, în contextul mitingului USL de astăzi, că este dreptul opoziției să-l organizeze, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, joi, într-o declarație politică susținută la sediul partidului.

Publicat in Politic

PDL este deschis oricăror propuneri serioase privind reforma sistemului de sănătate, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu.

Publicat in Politic

Democrat-liberalul Sever Voinescu, purtător de cuvânt și vicepreședinte PDL, apreciază că propunerea europarlamentarului Laszlo Tokes privind modificarea legislației electorale în sensul introducerii principiului proporționalității etnice reprezintă o idee "stupefiantă și amuzantă" și că o solicitare de schimbare a legii se adresează Parlamentului și nu șefului statului.

Publicat in Politic

PDL își exprimă convingerea că moțiunea de cenzură a Opoziției pe marginea legii comasării alegerilor nu va trece, a declarat luni purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului.

Publicat in Politic

Execuția bugetară pe 2011 creează premizele unui buget menit să protejeze românii de efectele crizei și să genereze creștere economică, a declarat, luni, la finalul ședinței BPN al PDL, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu.

Publicat in Economic
Pagina 1 din 7

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România