Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: reabilitare

Circulația rutieră pe str. Petricani se restricționează, din data de 18 aprilie, pentru o perioadă de aproximativ opt luni, în vederea reabilitării zonelor urbane cu deficit major în rețele publice de alimentare cu apă și canalizare.

Publicat in Social

Executivul a adoptat, în ședința de marți, o hotărâre referitoare la aprobarea programului de reabilitare a unor blocuri de locuințe situate în zone defavorizate, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Publicat in Social

Președintele Traian Băsescu l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, prilej cu care șeful statului român a subliniat că l-a rugat pe ministrul Dezvoltării să privească asupra impactului social pe care l-ar putea avea realocarea banilor europeni către proiectele de reabilitare termică.

Publicat in Politic

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a anunțat vineri, la Slatina, că anul viitor ar putea fi reabilitate termic circa 250.000 de apartamente, datorită faptului că a fost permisă de către Comisia Europeană realocarea de fonduri europene de la alte programe ale altor ministere către programul de reabilitare termică a locuințelor derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Publicat in Economic

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Mihai Țâbuleac, a semnat, vineri, ordinul de reabilitare a Spitalului de Obstetrică și Ginecologie, investiție de aproximativ 13 milioane de lei, realizată în baza unui proiect finanțat printr-un acord de împrumut semnat de Guvernul României cu Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții.

Publicat in Sanatate

Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) de la spitalul din orașul Hațeg a fost reabilitat complet în urma unei investiții în valoare de 500.000 de lei, banii fiind asigurați de la bugetul local al primăriei.

Publicat in Social

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) va solicita bani din fonduri europene de la celelalte ministere, iar dacă s-ar obține un miliard de euro, o parte din sumă ar fi redirecționată către reabilitare termică, a declarat, miercuri, ministrul de resort Elena Udrea.

Publicat in Economic

Premierul Emil Boc a discutat, vineri, cu reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor un proiect prin care se pune accentul pe reabilitarea blocurilor de locuințe cu ajutorul împrumuturilor garantate de stat, în condițiile în care Guvernul intenționează să realoce fonduri europene pentru programele de reabilitare termică.

Publicat in Politic

Proprietarii care își reabilitează termic locuințele pe propria cheltuială vor putea beneficia, începând cu 1 ianuarie 2012, de o scutire de la impozitul local aferent imobilului respectiv pe o perioadă de șapte ani, conform unor modificări aduse de Guvern Codului fiscal, a anunțat marți premierul Emil Boc.

Publicat in Social

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat, luni, 29 august, contractul de execuție și proiectare pentru reabilitarea DN 71, cu o valoare de 138,62 milioane lei, fără TVA, informează CNADNR.

Publicat in Economic
Pagina 1 din 4
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România