Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: psd

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, șeful Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului, consideră demisia Cabinetului condus de Emil Boc ca fiind ''nejustificat de târzie'' având în vedere ''slaba performanță în toate acțiunile întreprinse, interne și externe'' atât a premierului cât și a executivului, corelată cu ''impopularitatea mai mult decât evidentă în ochii cetățenilor''.

Publicat in Politic

Deputatul Partidului Democrat Liberal (PDL) Cătălin Obuf Buhăianu a criticat, sâmbătă, într-o conferință de presă, conducerea Partidului Social Democrat (PSD) pentru faptul că a acceptat ideea unui protest parlamentar.

Publicat in Politic

Reprezentanții PSD și PNL în Biroul permanent al Camerei Deputaților au anunțat, miercuri, colegii din conducerea acestui for legislativ că deputații social-democrați și cei liberali nu vor mai participa la lucrările BP, ale plenului și comisiilor, a declarat liderul grupului PSD, Mircea Dușa.

Publicat in Politic

Inspecția Judiciară (IJ) din cadrul CSM s-a sesizat marți din oficiu în urma declarațiilor fostului premier Adrian Năstase cu privire la soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul ''Trofeul calității''.

Publicat in Justiție

Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte PSD, a cerut, într-o scrisoare deschisă adresată directorului general al Fondului Monetar Internațional, dna Christine Lagarde, retragerea lui Jeffrey Franks din funcția de negociator-șef în relația cu România, pentru fapte incompatibile cu statutul său de înalt funcționar internațional, informează un comunicat de presă dat publicității marți de PSD.

Publicat in Politic

Președintele PSD Victor Ponta propune ca parlamentarii Opoziției să nu participe în noua sesiune parlamentară la lucrările Parlamentului până la îndeplinirea unui pas pentru alegeri anticipate.

Publicat in Politic

Europarlamentarul PDL Rareș Niculescu a criticat, joi, într-o conferință de presă, atitudinea pe care ar avea-o reprezentanții PSD și PNL față de România, prin aducerea în discuție, la nivel european, a așa-numitelor derapaje democratice din țara noastră.

Publicat in Politic

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a catalogat drept "jalnic" discursul de miercuri al președintelui Traian Băsescu și a afirmat că șeful statului ar fi trebuit să ceară demisia Guvernului.

Publicat in Politic

Președintele PSD Victor Ponta a declarat miercuri că Parlamentul nu mai poate funcționa în formula actuală și a susținut că "singura soluție corectă" o reprezintă alegerile anticipate.

Publicat in Politic

Președintele Partidului Social Democrat (PSD) Victor Ponta a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că regretă "ieșirea necontrolată" a președintelui Traian Băsescu și a susținut că aceasta ar fi reprezentat "un semnal foarte clar de incapacitate de dialog și de incapacitate de a găsi soluții".

Publicat in Politic
Pagina 1 din 109

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România