Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: logo

Falsa problemă cu frunza din logo-ul brandului turistic al României, care se regăsea și în logo-ul unei societăți comerciale ce închiria mașini, a fost rezolvată și în acest moment avem satisfacția că nici măcar această problemă nu mai există, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, la deschiderea Târgului Internațional de Turism 'Winter Holiday'.

Publicat in Economic

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) nu va plăti banii prevăzuți în contractul încheiat cu asocierea THR/TNS pentru realizarea brandului de turism al României dacă se dovedește că aceasta a încălcat clauzele privind drepturile de autor, a declarat, luni, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, la reuniunea consiliului de brand.

Publicat in Economic

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) va convoca luni, la ora 16.00, Consiliul pentru coordonarea proiectului privind brandul de turism al României, în urma răspunsului transmis ministerului de asocierea THR/TNS, care susține că 'brandul de turism al României și toate componentele sale au fost create de noi și, ca urmare, ele trebuie considerate originale', informează un comunicat al MDRT.

Publicat in Economic

Vicepreședintele PC, Bogdan Diaconu, consideră că sloganul de țară propus de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, nu surprinde adevărul despre starea actuală a țării, 'prăbușită de guvernarea catastrofală a PDL-ului'.

Publicat in Politic

Logo-ul ecologic al Uniunii Europene, simbolul declarat câștigător, va figura obligatoriu de la 1 iulie 2010 pe toate produsele ecologice preambalate produse în statele membre și care respectă standardele necesare, a anunțat CE.

Publicat in Economic

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România