"Nu pot să intru în polemici telefonice cu nimeni, indiferent dacă este domnul președinte sau altcineva, pe aspecte tehnice care necesită discuții amănunțite, pe un subiect care se poate epuiza prin câteva întrebări care nu înseamnă nimic din punct de vedere al analizei de impact asupra sistemului de urgență", a explicat Arafat, într-o conferință de presă.
El a reliefat că s-a pus tranșant problema ca, dacă nu este de acord cu punctul de vedere oficial al Ministerului Sănătății, atunci trebuie să plece din funcția de subsecretar de stat.
"Eu nu sunt de acord cu punctul de vedere oficial al Ministerului Sănătății privind sistemul de urgență, deoarece consider că va avea un impact negativ asupra lui. Ieșind în afara MS, voi putea să apăr poate mai bine sistemul de urgență", a spus Arafat.
El a adăugat că actuala legislație aflată în vigoare nu este meritul său, ci al mai multor oameni, al unei comisii, fiind rezultatul unei munci de trei-patru ani. "Este o legislație care a fost tradusă de Banca Mondială și utilizată ca exemplu pentru a se inspira și alte țări", a accentuat Arafat, care a completat că îi este teamă că acest act normativ va dispărea cu totul după apariția propunerii noii legi Vlădescu.
Din noul proiect dispare integral capitolul de corelare a SMURD-ului între Ministerul Sănătății și Ministerul Administrației și Internelor, a explicat Arafat.
El a spus că trei luni a încercat să aibă un dialog cu membrii Comisiei prezidențiale care a elaborat noul proiect de lege, dar fără succes.
Dr. Raed Arafat a repetat în mai multe rânduri că a atras atenția că se distruge ceea ce este bun și că se înlocuiește cu ceva nou care nu se știe cum va funcționa.
În prezent, este vorba de un sistem de urgență integrat, dar interdependent, a precizat el. "Sistemul integrat, în concepția lui, este colaborarea și complementaritatea pentru a sprijini cetățeanul și care execută o misiune dată de stat în baza unei legislații, care spune că asistența medicală de urgență este datoria statului și dreptul cetățeanului. De la acest sistem se ajunge la un sistem în care domină comercialul și care va intra în competitivitate cu sistemul public, sistem care devine vulnerabil", a explicat Arafat.
El a opinat că un sistem în care interesele comerciale sunt predominante și în care fiecare firmă caută să ocupe locul celeilalte, sistemul se va dezintegra și acest lucru se va vedea nu imediat, ci în doi, trei ani.
Sistemul de urgență trebuie discutat la nivel tehnic și strategic și trebuie ascultați specialiștii, a evidențiat Arafat, adăugând că, din păcate, "cei care au scris propunerea de lege nu au nici cea mai mică competență în domeniul asistenței de urgență și al organizării acestei asistențe medicale de urgență".
Întrebat despre impactul asupra pacientului, dr. Arafat a spus că sistemul va fi mai slab, clientul în stare critică nu își poate alege serviciul care să îl trateze, iar sistemul de stat va rămâne fără personal medical.
El a spus că pleacă trist, dar cu capul sus și, de fiecare dată când a plecat de la minister, a plecat liniștit, a dormit liniștit pentru că știe că nu a făcut nimic rău.
Arafat a accentuat asupra faptului că pentru acest sistem s-a muncit foarte mult în Ministerul Sănătății și a apreciat susținerea acestuia de toate guvernele, inclusiv cel actual.
El a spus că se întoarce la postul său de la spitalul din Mureș, dar este posibil să își ia un concediu fără plată pentru două, trei luni pentru a organiza dezbateri pe noul proiectul de lege.
În legătură cu noul consilier pe probleme de urgență, Raed Arafat a susținut că acesta a distrus sistemul SMURD de la Iași. AGERPRES


Dr. Raed Arafat a declarat marți că pleacă trist, dar cu capul sus din funcția de subsecretar de stat, subliniind că nu este de acord cu punctul de vedere oficial al Ministerului Sănătății privind noile prevederi propuse pentru sistemul de urgență.